Ultimul test pentru Sporting

Sporting Suceava va sustine maine ultimul meci de verificare inainte de startul returului Ligii a 3-a. Formatia antrenata de Claudiu Sevaciuc infrunta, cu incepere de la orele 11.00, divizionara secunda Csms Iasi, intr-un joc programat pe unul dintre terenurile complexului “Emil Alexandrescu” din Copou.

Nu stim inca pe ce teren vom juca, pe sintetic sau pe iarba. Asta se va decide la fata locului”, a precizat Claudiu Sevaciuc, care va aborda partida in efectiv complet, in lotul deplasat la Iasi urmand sa se regaseasca si ultima achizitie a “alb-verzilor”, Costel Pamparau, un jucator de 19 ani care s-a despartit in pauza de iarna de Victoria Branesti, fosta prim-divizionara fiind acum in pragul desfiintarii. “Asteptam sa-i vina actele lui Pamparau. Speram sa fie declarat cat mai repede liber de contract pentru a putea conta pe el inca din prima etapa”, a precizat principalul celor de la Sporting.

Meciul cu Csms Iasi reprezinta cel de-al optulea amical pe care Sporting il disputa in intersezon. Pana acum, “alb-verzii” au un bilant de trei victorii, doua remize si doua infrangeri in jocurile de pregatire.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Ultimul test pentru Sporting"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*