Ultimul meci pe “Areni”

Rapid Suceava are programat vineri ultimul meci din actualul sezon în faţa propriilor suporteri. În penultima etapă a Ligii a III-a, “ceferiştii” primesc pe stadionul “Areni” vizita formaţiei Politehnica Galaţi.

După remiza înregistrată săptămâna trecută la Oţelul II Galaţi, Rapid Suceava înfruntă vineri o altă reprezentanta a oraşului de la malul Dunării. Clasată pe locul 13, Politehnica Galaţi are cea mai slaba defensivă din serie după ABC Stoicescu. Oaspeţii au încasat nu mai puţin de 55 de goluri în cele 26 de partide susţinute în actuala ediţie de campionat. În meciul tur Rapid Suceava a câştigat cu scorul de 5-2, prin golurile semnate de Romaniuc, Florin Plămadă, Duman şi Ionesi, ultimul autor al unei duble.

“Abordăm meciul de vineri cu moralul ridicat, după ce în etapa trecută am făcut, zic eu, cel mai bun joc al nostru din retur. Pacăt ca nu am putut să luam trei puncte la Galaţi, mai ales că am avut jocul în mână. Vroiam extraordinar de mult să sărbătorim promovarea pe “Areni”, dar asta este. Important acum este să câştigăm mâine şi să nu pierdem la Paşcani. Depinde doar de noi să promovam”, a declarat antrenorul Bogdan Tudoreanu.

Sucevenii nu se vor baza în această partidă pe Sava şi Negru, cei doi jucători fiind suspendaţi. Meciul dintre Rapid Suceava şi Politehnica Galati este programat vineri, de la ora 18:00, pe stadionul “Areni”, şi contează pentru etapa a 29-a din Liga a III-a. Într-un alt joc al rundei, Sporting Suceava va evolua pe terenul formaţiei Aerostar Bacău. “Alb-verzii” s-au impus in tur cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Guriţă şi Apetri.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Ultimul meci pe “Areni”"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*