Talida Sfârghiu, campioană națională de juniori

Atletii suceveni au cucerit cinci medalii la etapa finala a Campionatului National indoor pentru juniori I, competitie organizata la sfarsitul saptamanii trecute, in sala “Ioan Soter” din Bucuresti.

Performera delegatiei sucevene a fost a Talida Sfarghiu. La doar 16 ani, sportiva pregatita de Erzilia Tampau la CSM Suceava a reusit, vineri, sa devina campioana nationala in proba de 1.500 de metri, cu timpul de 4 minute, 31 de secunde si 60 de sutimi. Sfarghiu si-a trecut in cont a doua medalie, sambata, in proba de 800 de metri, unde a cucerit bronzul, in 2 minute, 15 secunde si 69 de sutimi. In alte doua probe, atletii suceveni au cucerit argintul national prin Florin Pitic (LPS Suceava), vicecampion in proba de 800 de metri si Madalina Sarbu (CSM Suceava), vicecampioana nationala la 3.000 de metri. Cea de-a cincea medalie a fost adusa de Angelica Olenici (LPS Suceava), care a urcat pe ultima treapta a podiumului de premiere in proba de 1.500 de metri.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Talida Sfârghiu, campioană națională de juniori"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*