Steaua îşi pierde biletele dacă nu vine cu galerie. Speculă cu tichetele vândute

andrei-ciutac-si-dorin-goian-2

Cele 5.500 de biletele scoase, luni, la vanzare pentru meciul dintre Foresta si Steaua au fost epuizate in mai putin de trei ore, un record pentru un eveniment sportiv organizat in Suceava. Nu toti suporterii suceveni sunt insa entuziasmati, multi dintre cei care doreau sa fie prezenti joi seara, in tribunele stadionului Areni, ramanand cu buza umflata. Mai mult, o parte dintre cei care au stat la coada la casele de bilete s-au transformat peste noapte in bisnitari. Astfel, pe unele siteuri si pe retelele de socializare, speculantii vand bilete cu un pret de patru ori mai mare decat pretul de achizitie. De exemplu, un bilet la Tribuna I se vinde pe piata neagra cu 200 de lei. “Vrem sa ne cerem scuze public pentru unele incoveniente care au aparut luni, la vanzarea biletelor. Ne pare rau ca au ramas 150-200 de persoane care n-au reusit sa-si achizitioneze bilet la acest meci. Asta pentru ca toti cei care au fost in fata la rand au cumparat cate patru bilete”, a declarat presedintele Consiliului de Administratie al clubului sucevean, Andrei Ciutac.

Steaua poate pierde biletele daca nu vine cu galerie

Sucevenii care nu au reusit sa achizitioneze un bilet mai au o ultima speranta de a intra joi seara pe Areni. In cazul in care Steaua nu se va prezenta la Suceava cu galerie. “Biletele rezervate Stelei (n.r. in numar de 500, la peluza) sunt puse separat. Daca Steaua nu vine cu o galerie organizata, le vom scoate la vanzare joi, in ziua meciului”, a dezvaluit Dorin Goian.

Jandarmeria interzice umbrelele pe stadionul Areni

Accesul spectatorilor pe stadionul Areni la meciul de maine va fi permisa incepand cu ora 19.00, cu o conditie: indiferent de conditiile meteo, nu va fi permis accesul spectatorilor cu umbrele. De asemenea, conducerea Forestei face apel la suporterii suceveni sa nu incerce sa introduca materiale pirotehnice pe stadionul Areni. “Am fost avertizati ca amenzile sunt destul de mari. Eu sper ca suporterii nostri, in special galeria, sa aiba un comportament civilizat la acest meci. Nu ne dorim sa avem probleme. Ar fi pacat ca echipa sa sufere din acest motiv”, au precizat oficialii suceveni.

COMENTARII:

9 Comentarii la "Steaua îşi pierde biletele dacă nu vine cu galerie. Speculă cu tichetele vândute"

  1. scuzele nu sunt suficiete!!!!prin proasta organizare fff multi adevarati suporteri ai forestei au primit o palma.fff urat.s o luam ca sunt ABIA la inceput si au de invatat.CU TOATE ACESTEA UNII AR TREBUI SA UMBLE LA BUNUL SIMT SI SA ARATE CARACTER!!!!!! SI SA NU SE ASCUNDA IN SPATELE REZULTATELOR ECHIPEI!!!!!!!DECI ATENTIE DOMNILOR!!!!!!!CA NO SA VA APERE NIMENI!!!!!!!!

  2. Trebuia pachete , cumparai paket steaua si 4-5 meciuri acasa si atunci dispareau bisnitarii si aia care vin odata la 3 ani la un meci… se vedea atunci suporteri adevarati cum isi cumpara paketul pt toate meciurile acasa,,,, asa se imbogatesc bisnitarii… o conducere de kk

  3. De ce dati fratilor vina pe conducere cand voi n-ati intrat pentru ca stadionul are 15.000 de locuri dar noi intram 7000? De ce nu dati vina pe fosta si actuala administratie locala? Voi astia care urlati ca sunteti suporteri si va vreti drepturile dar pupati portocalii in fund ar trebui sa stati dracu` in greva in fata Primariei in timpul meciului. Doar asa o sa se rezolve lucrurile la Suceava.

  4. GEKO dare prostut esti. Ai prins si tu 300 de bilete ??
    Dupa ce ca se stie clar ca fost o oganizare proasta din partea lui Goian, dai vina pe administratia locala??
    Cata nesimtire.

  5. Sebica, lasa anonimul. E usor sa jignesti asa.
    Dorin n-are nicio treaba cu proasta organizare. Dorin si-a facut treaba. Daca nu plateau copii, urlati tot voi ca nu e corect asa. Daca platesc toti, tot nu e bine.
    Esti un mic frustrat care nu intelege ca numarul mic de bilete corespunzator cu nr. de locuri concomitent cu cerinta mare din partea fiecaruia din noi (aceea de a cumpara cate 4 buc. fiecare) n-are nicio treaba cu conducerea. Are treaba cu administratia, pentru ca in 2 mandate actualului primar niciodata nu i-a pasat de stadion si de integritatea acestuia. Daca ii pasa, intrai si tu si toata familia ta acum. Ma abtin de la viitoarele comentarii ca sa nu umplem pagina de verzi-uscate. Sa ai o zi buna, hai Su-cea-va!

  6. GEKO FII REALIST.AI SI TU DREPTATE,…..DAR SITUATIA REALA A VINZARII BILETELOR TE DEPASESTE!SCUZE

  7. Daca nu veneau alegirle din dec mai primeati bani de nocturna ?ati pus botu fraerilor

  8. Eu care veneam sâmbătă de sâmbătă nu am prins bilet dar nici nu voi mai merge de azi înainte. Să vedem dacă la meciul următor mai vin pilele lui Ciumpalac and Co si bisnitarii!

  9. Trebuie sa recunoastem ca in sfarsit se vorbeste de bine si de Suceava si asta datorita lui D. Goian care a avut curajul sa inceapa aceasta munca de relansare a fotbalului sucevean si are rezultate de care ne bucuram .
    Aceasta intr-un oras si judet Suceava care de ani de zile este „amortit” si condus de persoane care n-au facut nimic decat interese personale!!!!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*