Spre o nouă victorie

La sfârşitul acestei săptămâni, echipa locală de volei are ocazia să îşi treacă în cont a 8-a victorie din acest sezon. CSM Suceava înfruntă sâmbătă, în deplasare, Videoclip Ploieşti.

Cu victorii pe linie în actuala ediţie de campionat, echipa locala de volei este favorită certă în disputa cu prahovenii. Gazdele de sâmbătă ocupa locul 6 în clasament, cu doar 2 victorii şi 6 înfrângeri înregistrate în actuala stagiune. Antrenorul Victor Pancu a mărturisit că nu îşi face griji prea mari în privinţa meciului de la Ploieşti, singura nemulţumire fiind legată de ora de desfăşurare a partidei.

“Mergem să câştigăm, îi luăm în seama serios. Ei au sălile din oraş ocupate şi probabil meciul se va juca la ora 13:00. Ne incomodează acest lucru, însă toţi jucătorii sunt apţi şi dornici de o nouă victorie”, a declarat antrenorul Victor Pancu.

După jocul de la Ploieşti, sucevenii vor reveni pe teren propriu, unde peste o săptămână au un meci greu, în compania celor de la CSM Bucureşti.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Spre o nouă victorie"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*