„Sportul m-a făcut om”

“La rugby se munceşte foarte mult, aici nu poţi să trişezi, nu poţi să te ascunzi”

– Domnule Vlad, ce înseamnă pentru dumneavoastră rugbyul?
– Un sport care m-a format ca om. Sportul, în general, este un mijloc de integrare şi educare a tinerilor.

– De când aţi început să faceţi sport?
– Sportul mi-a plăcut întotdeauna, mişcarea, în general, pentru că asta înseamnă viaţă. Sport de performanţă am început să fac destul de târziu, la 17 ani. Eram la Bîrlad şi am început la echipa locală, Rulmentul.

– Rugby, bineînţeles…
– Da, rugby. Era în anul 1969. La rugby se munceşte foarte mult, aici nu poţi să trişezi, nu ai cum să te ascunzi. Pentru că m-am născut la ţară, am fost învăţat cu munca agricolă, am muncit şi pe şantier. În plus, eram şi dotat fizic. La rugby trebuie să îndeplineşti trei condiţii pentru a putea juca. În primul rând să poţi, adică să ai nişte calităţi fizice, să fii dotat. Mai trebuie apoi să îţi placă acest sport şi să îl ştii. Nu poţi fi jucător de rugby dacă nu îndeplineşti toate cele trei condiţii. Eu aveam calităţi native, care reprezintă, probabil, cea mai importantă condiţie, pentru că celelalte două le poţi dobândi pe parcurs. Cunoştinţele se însuşesc, se consolidează şi se perfecţionează în timp.

– Când şi unde v-aţi născut?
– La Cristeşti, judeţul Iaşi, în 1952.

– Şi la Bîrlad cum aţi ajuns?
– Acolo am făcut şcoala profesională, m-au trimis părinţii. La 17 ani, aveam un profesor de sport, care făcea şi el rugby. M-a văzut că eram mai dezvoltat şi mi-a spus să vin la rugby. M-am dus. La început, chiar de la primul antrenament, m-au băgat direct la un joc. Eu nu avea cunoştinţe despre joc, despre reguli. Mai mergeam pe la meciurile de rugby, duminica, atunci când ieşeam în oraş. Mă uitam la meciurile Rulmentului, veneau echipe mari, Steaua, Dinamo, Griviţa. Dar prea multe lucruri despre reguli nu prea ştiam. Mai aveam colegi la şcoală care jucau rugby. De fapt, Bîrladul a fost mereu o pepinieră pentru marile echipe.

– Să revenim la primul antrenament.
– Da. Mi-au spus cum se ţine mingea, m-au învăţat pasa şi m-au băgat pe teren. M-au trântit ăia… M-am supărat eu, am luat mingea şi m-am tot dus, am trecut prin toţi şi am înscris un eseu. Dar abia aşteptam să se termine antrenamentul. După antrenament, a venit antrenorul, Mihalaşcu Virgil, căruia i-a plăcut probabil acea cursă, căci mi-a spus să vin şi a doua zi.

Iar dumneavoastră de abia aşteptaţi să plecaţi…”
– Da, dar, totuşi, i-am spus că da, vin şi a doua zi. Şi cum sunt un om de cuvânt, am venit şi a doua zi. Mi-a fost ruşine să nu vin. Apoi, după câteva antrenamente, în primăvara anului 1970, am fost promovat la Divizia B, la Constructorul Bîrlad. Încet, încet, am învăţat şi regulile jocului şi tehnicile. În acelaşi an, 1970, în toamnă, am fost promovat la Rulmentul, în Divizia A, la echipa de seniori. Eu nu am făcut juniorat. Nu am jucat prea multe meciuri nici la Rulmentul. Am jucat vreo trei meciuri, dar nu ca titular. Era un jucător mai în vârstă, Gheorghe Bănceanu, Dumnezeu să-l odihnească. Mă pregăteam pentru postul de taloner, trăgător, pentru a-i lua locul, şi mai intram pe final de meci. Spuneam că nu am jucat mult nici la Rulmentul, deoarece am venit la Suceava. Aveam contract cu Întreprinderea Mecanică.

– Contractul a fost făcut după terminarea şcolii profesionale?
– Da. Era în 1971. Am venit la Suceava şi am început să joc aici.Pe atunci, echipa se numea Constructorul, iar antrenor era Alexandru Ştefu, cel care a ajutat-o pe Nadia Comăneci când a fugit din ţară. O perioadă a fost şi impresarul ei. Am reuşit să mă integrez rapid în cadrul echipei, dar diferenţa faţă de echipa din Bîrlad era foarte mare. La Bîrlad, echipa era a cuiva, a Rulmentului, toţi jucătorii aveau acelaşi program, nu exista să lipsească la antrenamente. Toţi lucrau la Rulmentul şi la ora 10:00, mergeam cu maşina la antrenament. La Suceava, atunci ca şi acum, jucătorii aveau profesii diferite, medici, profesori, ingineri, alţii lucrau pe şantier sau la diverse întreprinderi. Fiecare venea când putea la antrenament, când avea timp. De asta erau probleme cu pregătirea, nu erau toţi pregătiţi la acelaşi nivel. Cum am spus, m-am integrat foarte bine, am prins echipa de la început şi am jucat non stop, până la 39 de ani. Am venit în 1971 şi în 1972, echipa a promovat în Divizia A. După promovare a trebuit să îmi satisfac stagiul militar şi m-am întors când echipa mai avea câteva etape şi a retrogradat, în 1973. Am mai prins şi eu câteva etape, pe care le-am jucat pe la Iaşi, căci terenul de pe Areni a fost suspendat după incidentul cu Vulcanul.

– Ce incident?
– Au fost nişte probleme de arbitraj. Nişte decizii cam controversate, iar un jucător de la Vulcan a provocat totul. A ieşit o bătaie generală, arbitrul a fost bătut. Sucevenii îşi amintesc. Foarte multă vreme, până în 1978, noi jucam pe Areni, de la ora 9:00, în deschiderea meciului de fotbal. Veneau foarte mulţi spectatori şi la noi. După acel incident, terenul a fost suspendat şi ultimele etape le-am jucat la Iaşi. În 1973, aşa după cum am menţionat, am retrogradat. Am promovat din nou, în 1977, antrenor fiind Ştefan Senic, dar am retrogradat imediat, în 1978.

Tiberiu Avram – Jupânu’ – 4 iunie 2002

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "„Sportul m-a făcut om”"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*