Au ultimatum până vineri

Disputarea meciului de sambata dintre Rapid CFR Suceava si Sportul Studentesc, contand pentru prima etapa a Ligii a II-a, ramane momentan sub semnul intrebarii.

Gruparea patronata de Vasile Siman nu a fost programata in Turul IV al Cupei Romaniei, iar daca nu achita pana vineri restantele financiare pe care le are catre Comisia Centrala a Arbitrilor nu va fi programata nici in meciul de pe stadionul Areni din runda inaugurala a Ligii a II-a si va fi automat exclusa din campionat.

Sportul nu a achitat baremul de arbitraj pentru meciul cu Rapid CFR Suceava din sezonul trecut si din acest motiv nu a fost programata in Cupa Romaniei. Daca nu plateste nici pâna vineri, nu va fi programata nici în prima etapa din campionat si, implicit, va fi exclusa”, a explicat Aurel Brasoveanu, unul dintre reprezentantii cluburilor de Liga a II-a in Comitetul Executiv al Federatiei Romane de Fotbal. Oficialul FRF a precizat ca, in seria intai, noul sezon se va desfasura dupa programul cu 13 echipe, chiar si in conditiile in care Sportul va fi exclusa din campionat. “Nu poti sa vii vineri sa le spui celorlalte echipe, unele aflate pe drum spre partidele din runda inaugurala, ca dam afara Sportul si ca mergem pe sistemul cu 12 echipe. Asa ca indiferent ce va face Sportul Studentesc accesam programul cu 13 participante”, a precizat Aurel Brasoveanu.

Pe langa restantele catre CCA, clubul din Regie mai are de achitat 9.473 lei catre clubul Rapid Suceava. Desi gruparea lui Vasile Siman trebuia sa stinga aceasta datorie inca de la jumatatea lunii iunie, banii nu au ajuns pe Areni nici pana astazi.

COMENTARII:

3 Comentarii la "Au ultimatum până vineri"

  1. ce hram poarta miticii astia de li se permit atatea mizerii?!

  2. un rezultat ceva la p. neamt , ne puteti ajuta?

  3. Incredibil. Sportul ar fi trebuit exclusa imediat dupa neprezentarea la meciul din cupa si cu asta basta. Ei oricum nu o sa termine campionatul. Nici nu stiu cu ce jucatori vor sa-l inceapa.

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*