Outsideri la Miroslava

Sporting va trage cortina peste etapa a doua a Ligii a III-a, “alb-verzii” urmand sa evolueze maine, cu incepere de la ora 17.00, pe terenul gruparii Stiinta Miroslava.

Iesenii au inceput in forta campionatul si au moralul ridicat, dupa ce in etapa inaugurala au câstigat cu 3-1 pe terenul Bucovinei Radauti. În schimb, Sporting a înregistrat doar o remiza, scor 1-1, cu Ceahlaul II Piatra Neamt, în urma unui gol primit în ultimele minute de joc. În sezonul trecut, sucevenii au obtinut doua victorii în fata celor de la Miroslava, pe care au învins-o cu 2-1 atât în deplasare cât si pe teren propriu. Dupa schimbarile din vara, managerul “alb-verzilor”, Ciprian Anton, crede însa ca echipa ieseana este favorita în disputa de maine.

Ne asteptam la un meci disputat. Adversarii nostri vin dupa o victorie în deplasare, iar noi nu avem nimic de pierdut. Va fi un joc deschis oricarui rezultat. Sezonul trecut i-am batut de fiecare data, dar acum formeaza o echipa experimentata si pornesc cu prima sansa. Sper totusi sa ne întoarcem cu cel putin un punct din aceasta deplasare”, a declarat managerul Ciprian Anton.

Oaspetii nu se confrunta cu probleme de efectiv înaintea deplasarii la Miroslava, singura absenta fata de meciul trecut fiind cea a lui Gabi Suleru, care a venit, a marcat un gol in poarta Ceahlaului II si se va reintoarce in Anglia. In schimb, antrenorul Mihai Gurita va putea conta pe Bigu si Lesanu, reviniti dupa accidentari.

Meciul de maine va fi arbitrat de o brigada formata din centralul Gica Mihai, asistat la cele doua margini de Ionut Paraschiv si Cristian Voicu, toti trei din Focsani.

COMENTARII:

1 Comentariu la "Outsideri la Miroslava"

  1. microbistul nordic | 7 septembrie 2013 at 13:24 | Răspunde

    Meciul se transmite live ?

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*