Sporting, la turneul semifinal

Cei mai buni copii sub 15 ani din judeţul Suceava vor ataca la sfârşitul acestei săptămâni accederea la turneul final pentru juniori III. În primul meci, Sporting Suceava va întâlni duminică pe Areni, Noua Generaţie Iaşi.

În perioada 21-24 iunie, stadionul Areni va găzdui turneul semifinal pentru juniori III. Clubul de fotbal Sporting va reprezenta judeţul nostru în cadrul acestei competiţii. Meciul de deschidere a turneului va avea loc duminică de la ora 17:00 şi va pune faţă în faţă Ceahlăul Piatra Neamţ şi CSS Botoşani. Sucevenii vor intra în concurs de la ora 18:30 cu un joc în compania celor de la Noua Generaţie Iaşi. Luni, Sporting va înfrunta CSS Botoşani, iar marţi va fi zi de pauză. Reprezentanta Sucevei va încheia turneul miercuri, atunci când va înfrunta Ceahlăul Piatra Neamţ într-un meci programat de la ora 9:00.

Câştigătoarea turneului de la Suceava se va califica automat pentru faza finală a competiţiei, acolo unde vor ajunge cele mai bune 10 echipe din ţară. Mai mult, dacă va termina pe primul loc în Moldova, Sporting Suceava ar putea să organizeze şi turneul final pe Areni.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Sporting, la turneul semifinal"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*