Deschid sezonul pe Areni

Asteptarea a luat sfarsit pentru echipele sucevene din Liga a III-a, Sporting Suceava, Bucovina Radauti si FC Pojorata urmand sa se alinieze la finalul acestei saptamani la startul noii editii de campionat. Pe stadionul Areni, noul sezon va fi deschis de Sporting, care primeste in prima runda, vizita formatiei Ceahlaul II Piatra Neamt, intr-un meci programat maine, cu incepere de la orele 18.00.

Ramasi fara cei mai valorosi jucatori, dupa ce Pascal, Stanescu, Apetri si Cainari au fost cedati Rapid, “alb-verzii” incep noua stagiune cu un lot de jucatori a caror medie de varsta nu depaseste 18 ani si cu un obiectiv realist: mentinerea in Liga a III-a. “Nu ne-am propus neaparat calificarea in play-off. Pentru primele doua locuri se vor bate probabil Dorohoiul si Pascaniul, asa ca, obiectivul nostru este clasarea intre locurile 3-10. In cei doi ani petrecuti in Liga a III-a am terminat de fiecare data pe pozitia a 5-a. Daca pastram echipa din sezonul trecut, sunt sigur ca si in acest sezon am fi reusit sa ne clasam cel putin la fel de sus. Nu spunem ca ne vom da deoparte, poate actuala echipa va obtine niste rezultate la care nu ne asteptam nici noi”, a declarat managerul Ciprian Anton.

Referitor la meci, managerul “alb-verzilor” se asteapta la o misiune dificila in fata Ceahlaul II, in conditiile in care in Liga I este pauza, iar nemtenii ar putea veni pe Areni cu mai multi jucatori de la prima echipa. “Ne asteptam la un meci dificil la debutul in noul sezon, tinand cont ca oaspetii ar putea folosi la Suceava mai multi jucatori de la echipa de Liga I”, a precizat Ciprian Anton.

Sporting nu va putea miza in meciul de maine pe Bagu si Lesanu, ambii acuzand accidentari. In schimb, in garnitura de start a “alb-verzilor” s-ar putea regasi si fundasul Constantin Ferariu care nu a fost oprit de Marin Barbu in lotul Rapidului.

Partida Sporting – Ceahlaul II va fi arbitrata de o brigada formata din centralul Dan Dreve, ajutat la cele doua tuse de Doru Lucaciu si Monica Rigo, toti trei din Cluj.

Programul primei etape:
Sporting Suceava – Ceahlaul II
Bucovina Radauti – Stiinta Miroslava
Aerostar Bacau – CSM Moinesti
Cetatea Targu Neamt – FCM Dorohoi
FCM Bacau – Petrotub Roman (neprogramat)
FC Pojorata – Kosarom Pascani (maine)

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Deschid sezonul pe Areni"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*