Speranţe la mai bine, din ’14

Handbalul şi fotbalul sucevean urmează să beneficieze în continuare de sprijinul municipalităţii. Primarul Ion Lungu se aşteaptă la o toamnă grea pentru sportul local, dar speră ca problemele cu care se confruntă Universitatea şi Rapid să fie rezolvate în iarnă.

Ion Lungu a anunţat că, împreună cu ceilalţi membri ai Consiliului de Administratie al Universităţii, va căuta alte soluţii pentru finanţarea echipei în turul campionatului, întrucat banii alocaţi la începutul anului nu mai pot fi acordaţi.

„Regret ce s-a întâmplat la echipa de handbal cu aceste plecări masive de jucători. Nu este culpa municipalităţii. Eu personal am pus bazele acestei echipe când eram director la Ambro. Pe actuala structură, până se clarifică acest diferend dintre Curtea de Conturi şi Clubul Universitatea Suceava, nu mai putem asigura finanţarea echipei de handbal. Am avut discuţii cu rectorul Valentin Popa şi cu preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, pentru a găsi finanţări pe altă structură financiară. Sper să putem face acest lucru pentru că, pe actuala structură, contractul încheiat pe acest an nu mai este funcţional, nu mai putem acorda bani pe el. Nu sunt de acord cu cedarea locului din Liga Naţională la altă echipă, având în vedere eforturile financiare pe care municipalitatea le-a făcut în ultimii ani. Ne va fi greu în toamnă, dar sperăm ca în retur, cu un nou buget, să ne putem întări cu jucători care vor să se întoarcă la noi, în aşa fel încât să putem asigura o tradiţie a handbalului sucevean în prima ligă”, a spus Ion Lungu.

În ceea ce priveşte fotbalul, şeful administaţiei locale aşteaptă oficializarea fuziunii dintre Rapid şi Sporting: “În cursul zilei de sâmbătă am avut o discuţie cu reprezentanţii cluburilor Rapid şi Sporting. Dorinţa noastră este să avem o singură echipă de fotbal şi se fac demersuri în acest sens. În acest an am acordat suma de 4,2 miliarde de lei vechi la echipele de fotbal, din care 3,3 miliarde la Rapid. Dacă este mult sau puţin, în actualele condiţii de criză, se poate discuta. Vom face tot posibilul să asigurăm în primul rând finanţarea echipei Rapid pentru că este în Liga a II-a. Sper ca, cel mai târziu de anul viitor, să se facă o unificare a activităţii fotbalistice în Suceava astfel încât să avem o echipă în Liga a II-a şi un satelit în Liga a III-a.”

Cele două echipe de fotbal sucevene, Rapid şi Sporting, se vor confrunta într-un meci amical programat miercuri, de la ora 18:00, pe stadionul “Areni”. Pentru divizionara secundă acesta este primul joc de pregătire din această vară.

COMENTARII:

3 Comentarii la "Speranţe la mai bine, din ’14"

  1. prostul nu e prost destul daca nu e si fudul | 7 august 2013 at 14:13 | Răspunde

    primareeeeeeee….habar nu ai cu ce se mananca sportul in suceava…..ca sa inteleg mai bine….si fotbalul si handbalull vor mai primi o manuta de bani abia in iarna,si mai vrei si liga nationala la handbal, si liga a doua la fotbal.Bine am spus: prostul nu e prost destul daca nu e si fudul.suntem niste ratati.

  2. in nici un an baietii nu si-au primit banii la inceputul anului..pana in martie pana nu-si face consiliul si primaria bugetului nu se primesc bani…cum naiba dati voi bani????????????

  3. AM spus de cateva sapt in urma ….sa nu mai intindem mana spre primarie chiar au murit investitorii in bucovina …de unde bani de la primarie din iarna ..cumva de noi taxe ….are cineva o idee cum se va rezolva treaba …?

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*