Șomuz şi Foresta şi-au împărţit punctele în derbyul etapei. Bucovina și-a pierdut invincibilitatea la Darabani

Șomuz şi Foresta şi-au împărţit puncte, sâmbătă, pe stadionul “Constantin Jamaischi” din Fălticeni, în primul derby sucevean din actuala ediţie de campionat a Ligii a III-a, terminat la egalitate, scor 0-0.

Cele două formaţii s-au anihilat reciproc într-o primă repriză, în care, pe fondul unui joc încâlcit, singura ocazie i-a aparţinut lui Alecsandru, al cărui şut a fost blocat de Niga.

Trupa antrenată de Dorin Goian a fost mai insistentă în atac după pauză, dar voleul lui Chika a trecut pe lângă ţintă, Puianu s-a remarcat la trasorul lui Cimbru, Căinari a nimerit bara din lovitură liberă, iar Șomuz – Foresta s-a încheiat fără gol.

Șomuz: Puianu – Alecsandru, Nistor, Chirilescu, Antonesei – Julei, Cîrstean, Dănilă, E. Ciobanu – R. Ciobanu, Martin. Antrenor: Iulian Ionesi. Au mai intrat: Savin, Bejenar, Vitu, Dîrţu şi Pitic.

Foresta: Niga – Cimbru, Makongo, Botezatu, Niţu – Mihalciuc, Samson – Netbai, Filip, Căinari – Chika. Antrenor: Dorin Goian. Au mai intrat: Muntean, Grosu, Mirică şi Cucoş.

Aissia Prisecariu a dat lovitura de start a meciului de la Falticeni

Lovitura de start a meciului de la Fălticeni a fost dată de înotătoarea Aissia Prisecariu, multiplă campioană naţională în probele de spate. Aceasta a primit din partea conducerii clubului Șomuz un buchet de flori şi o minge cu autografele jucătorilor, dar şi un rând de aplauze din partea publicului.

Bucovina Rădăuţi şi-a pierdut invincibilitatea la Darabani

Într-un alt meci al etapei a V-a, Bucovina Rădăuţi şi-a pierdut invincibilitatea în campionat, după ce a pierdut pe terenul Viitorului Darabani, scor 2-3.

Gruparea rădăuţeană a deschis scorul printr-un şut imparabil trimis de Stoian (’23), după care s-a bătut singură, botoşănenii urmând să înscrie de trei ori consecutiv. Gheorghiciuc a egalat în minutul 38 din penalty, Melinte a profitat apoi de o neatenţie în defensiva oaspeţilor, marcând chiar înainte de pauză, iar Ungurianu şi-a dat autogol, în minutul 48. Scorul final, 3-2 în favoarea botoşănenilor, a fost stabilit de către Șvichi, cu o lovitură de cap, în minutul 78.

Bucovina: Udeanu – Leonte, Dumitraş, Florescu, Coajă, Aftanache, Ungurianu, Baciu, Șpac, Stroe, Stoian. Antrenor: Ionuţ Plămadă. Au mai intrat: Rusu, Coroamă, Șvichi, Străjeriu şi Săhlean.

Rezultatele etapei a V-a:

FK Miercurea Ciuc II – Știinţa Miroslava: 1-0

Dante Botoşani – Rapid Brodoc: 4-2

Viitorul Darabani – Bucovina Rădăuţi: 3-2

Șomuz Fălticeni – Foresta Suceava: 0-0

CSM Bacău – Ceahlăul Piatra Neamţ: 1-1

Runda viitoare programează meciurile Foresta – CSM Bacău şi Bucovina Rădăuţi – Șomuz Fălticeni.

La finalul primei faze a campionatului, primele patru clasate se vor califica în play-off, iar ultimele şase vor evolua în play-out. 

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Șomuz şi Foresta şi-au împărţit punctele în derbyul etapei. Bucovina și-a pierdut invincibilitatea la Darabani"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*