Șomuz și Foresta se reîntâlnesc în Cupa României

La patru zile distanta de la meciul direct din campionat, Somuz Falticeni si Foresta se reintalnesc miercuri, de la ora 14.30, pe stadionul “Constantin Jamaischi”, in Turul al III-lea al Cupei Romaniei.

Cu toti componentii lotului si ai staff-ului tehnic declarati negativi la COVID-19 in urma testelor efectuate la inceputul acestei saptamani, gruparea falticeneana este pregatita sa lupte pe doua fronturi si sa-i administreze Forestei o noua infrangere, dupa acel 3-2 de sambata. “Speram sa castigam si meciul de miercuri. Il vom aborda cu aceiasi intensitate pentru ca ne dorim sa ajungem in fazele superioare ale Cupei Romaniei”, a declarat directorul-sportiv Iulian Daraba.

Doua tururi ii depart pe cei de la Somuz sa aduca o echipa de Liga I la Falticeni in Cupa Romaniei. “Mai avem doi pasi de facut in Cupa Romaniei, dar sunt cei mai dificili pasi. Deocamdata, suntem in fata unei saptamani foarte grele si incercam sa gestionam cat mai bine situatia. Asta am si discutat cu preparatorul fizic”, a adaugat antrenorul Somuzului, Daniel Stoica.

De partea cealalta, aflati intr-o situatie delicata in campionatul Ligii a III-a, acolo unde au acumulat doar trei puncte in trei meciuri disputate, cei de la Foresta au lasat de inteles ca nu sunt interesati sa aiba un parcurs cat mai lung in Cupa Romaniei, “galben-verzi” urmand, cel mai probabil, sa abordeze cu garnitura a doua meciul de miercuri cu Somuz. “Cupa Romaniei nu reprezinta neaparat un punct de interes pentru ca, nefiind spectatori in tribune, acele posibile meciuri cu echipe de Liga I nu ar avea niciun farmec. In plus, costurile pentru organizarea meciurilor din fazele superioare sunt destul de piperate. In contextul in care spectatorii nu pot participa la meciuri, iar incasarile din bilete sunt inexistente, nu ne intereseaza Cupa in acest sezon”, spunea presedintele clubului Foresta, Andrei Ciutac, inaintea stabilirii meciurilor din Turul al III-lea.

Daca Foresta este la debut in Cupa Romaniei, Somuz a trecut in tururile anterioare ale competitiei de Dante Botosani (scor 2-0) si Bucovina Radauti (scor 3-0, la “masa verde”). Turul III al Cupei Romaniei programeaza in total 21 de meciuri, care se vor se vor disputa într-o singura mansa eliminatorie, în caz de egalitate dupa 90 de minute de joc, urmând sa se treaca la prelungiri si eventual la penaltyuri.

Foto: Alex Savescu

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Șomuz și Foresta se reîntâlnesc în Cupa României"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*