Șomuz Fălticeni își mută cartierul general în Ardeal

Somuz Falticeni isi muta cartierul general in Ardeal, mai exact la baza „Iclod” din Dej. Acolo, in cadrul unui cantonament de sapte zile, antrenorul Daniel Stoica (foto) va incerca sa puna la punct ultimele detalii inainte de startul sezonului de primavara.

Am luat aceasta decizie din cauza starii terenurilor din zona noastra. Asadar, in urmatoarele sapte zile ne vom desfasura pregatirea la Dej, sub forma unui cantonament organizat cu aportul financiar al presedintelui-executiv Alexandru Ursu si al firmei de transport Romfour, care va fi partenerul echipei si in campionat”, a explicat directorul sportiv Iulian Daraba pentru Cronica de Falticeni.

Pe parcursul stagiului de pregatire de la Dej, gruparea falticeneana va disputa si trei meciuri amicale cu CFR II Cluj (28 februarie), Universitatea II Cluj (3 martie) si Progresul Somcuta Mare (5 martie).

Somuz a mai avut sapte jocuri test in aceasta iarna, in care a inregistrat doua victorii, un egal si patru infrangeri: 1-0 cu LPS Suceava, 2-0 cu FC Botosani U19, 1-1 cu Bucovina Radauti, respectiv 2-6 cu FK Miercurea Ciuc, 2-3 cu Aerostar Bacau, 0-1 cu Bucovina Radauti si 0-5 cu Petrolul Ploiesti.

Daniel Stoica a facut o prima evaluare dupa aceste amicale. “Este pentru prima data în cariera mea de antrenor, în care întâlnesc mai multe necunoscute carora trebuie sa le fac fata. Mai întâi, a avut loc un schimb mare de jucatori, au plecat sapte, au venit opt, si trebuie sa fiu foarte atent cum reusesc sa fac omogenizarea. A doua provocare este legata de numarul mic de meciuri ramase, cu risc mare pentru orice pas gresit. În aceasta perioda a anului, baza noastra sportiva este necorespunzatoare tipologiei mele de munca. Au fost antrenamente pe zapada, de cele mai multe ori în conditii aspre generate de frig. Este foarte greu sa gestionezi accidentarile si partea tehnica a pregatirii, iar lista poate continua”, a declarat antrenorul Somuzului Falticeni.

Antrenorul sucevean considera ca are o echipa mai puternica decat cea din tur, astfel ca Somuz poate spera in continuare la un loc in play-off-ul de promovare, de care o despart cinci puncte. “Din punct de vedere al echipei, în ansamblu suntem peste ce am fost în tur. Jucatorii care au venit au calitate si tine doar de munca mea ca rezultatele sa fie peste cele din tur”, a concluzionat Daniel Stoica.

Somuz Falticeni va relua campionatul Ligii a III-a pe 13 martie, cu un meci pe terenul celor de la Sporting Vaslui.

Foto: Alex Savescu

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *