Sfertul revanşei pentru CSU

Universitatea Suceava participa la sfarsitul acestei saptamani la Cupa Romaniei. In faza sferturilor de finala a competitiei gazduite de sala din Brasov, “studentii” vor intalni maine seara, cu incepere de la orele 20.00, a cincea clasata in campionat, Potaissa Turda, intr-un meci ce va fi transmis in direct de Digi Sport 2.

Razvan Bernicu: “Meciul nostru este cel mai echilibrat din faza sferturilor de finala, un meci de care pe care, castigatoarea urmand sa joace in Cupa Challenge. Pacat ca acest joc cu Turda vine intr-un moment nu tocmai favorabil pentru noi, un moment in care jucatorii au mari intarzieri la primirea banilor. Am avut incredere tot timpul in acesti baieti, au facut un sezon foarte bun, cu marele regret ca nu am jucat o finala de cupe europene. In acest moment insa, le sta gandul la partea financiara, dar sunt profesionisti si trebuie sa trateze meciul de vineri ca pe o revansa pentru cele doua infrangeri pe care le-am primit de la Turda in campionat”.

George Selaru: “Speram sa invingem echipa care ne-a batut de doua ori in campionat, desi meciul de vineri este de zece ori mai dificil in conditiile in care ne aflam acum. N-am mai primit bani de o perioada lunga de timp. Am avut o sedinta in care am primit niste promisiuni care speram sa fie respectate. Vrem sa ne indeplinim si ultimul obiectiv, dupa celelalte doua pe care le-am realizat deja, sa batem Turda, sa ne calificam in semifinale si sa fie un nou an in cupele europene pentru Suceava”.

Razvan Gavriloaia: “Este foarte foarte greu. In conditiile in care ne aflam acum, poate nu avem motivatia la maxim, dar totusi, profesional vorbind, vrem sa batem Turda si sa aratam ca diferenta care s-a inregistrat intre cele doua echipe in campionat nu a fost cea reala. Speram sa ne facem treaba, sa ne indeplinim obiectivele si sa-i fortam pe cei care se ocupa de partea financiara a clubului sa-si respecte intelegerea. Altfel, nu putem continua la Suceava la nivelul acesta de performanta”.

Florin Acatrinei: “Este ultima competitie la care participam in acest sezon sI sper sa facem o figura frumoasa. Vrem sa trecem de Turda, sa ne calificam in cupele europene si sa se rezolve probleme financiare. Asta este tot ce ne dorim pentru finalul de sezon”.

Programul sferturilor de finala:

ora 14.00: HC Odorhei – CS Caras Severin
ora 16.00: Stiinta Bacau – Poli Timisoara
ora 18.00: HCM Constanta – Pandurii
ora 20.00: CSU Suceava – Potaissa Turda

In cazul in care vor elimina Potaissa, “studentii” vor juca sambata, in semifinale cu invingatoarea meciului dintre campioana HCM Constanta si Pandurii Targu Jiu.

COMENTARII:

28 Comentarii la "Sfertul revanşei pentru CSU"

  1. suporter csu | 16 mai 2013 at 18:57 | Răspunde

    Se apropie momentul când despre această echipă şi despre performanţele ei vom vorbi la trecut şi ne va rămâne în amintiri alături de Foresta. Păcat. Cortina se va trage în curând peste încă un spectacol ce ne-a adus multe clipe de trăiri la intensitate şi de multe bucurii. Păcat. Aproape că imi doresc ca drumul să se încheie în meciul cu Turda pentru că nu este suportabil să vezi nişte viteji care sunt umiliţi de neispravitii de politicieni.
    Singura urare pe care o fac este pentru jucatori: Să dea domnul sa va luati banii pe care îi meritaţi şi din vară să vă găsiţi o echipă pe măsura valorii. Şi vă mai cer o promisiune: peste câţiva ani să fiţi de acord să jucaţi un meci demonstrativ, în amintirea clipelor frumoase pe care ni le-aţi dăruit. ADIO!

    • In caz ca nu esti mama omida,ne spui si noua,astora,muritorii de rand ce vrea sa insemne mesajul tau ? sa nu incepi insa cu banii,nu e nimic nou sub soare de cateva sezoane bune !!

  2. Stie ce stie „suporter csu” si nu cred ca este departe de adevar.

  3. NESIMTITILOR!!! Bai, Lungule, bai Nechifore, bai inteligentilor din politica da voua chiar nu va este rusine? Va bateti joc chiar si de sportul care ne mai tine in viata? Ati facut orasul asta de cacao, l-ati facut praf, furati non-stop, va bateti joc chiar de toata lumea jegosilor? Daca v-ati inhamat la o caruta, trageti la ea magarilor!!! Abia mi-am dat seama ca noi am facut cele mai mari performante in handbal in ultimii ani, posibile, si asta doar datorita faptului ca jucatorii au inghitit de nenumarate ori galustele de prelipca. Da mai duceti-va dracu odata si lasati niste oameni competenti taranoilor!!! Daca nu s-ar vedea in tara ca se poate sa fii om cu oamenii as avea dubii dar, mai umflatilor, dati-le banii promisi!!! DACA NU IESITI IN CENTRU SI ANUNTATI-VA IMPOTENTA CA SUNTETI RUPTI IN CUR SI PROSTI FACUTI GRAMADA, ADUNATI PE LA CURTILE MAI MARILOR INSTITUTII SUCEVENE! Am inteles ca bani la betivanii de la Rapid nu dati, ok! DAR CU HANDBALUL CE AVETI AFONILOR? Uitati-va dracu pe clasamentele din ultimii ani si vedeti ce performante sunt in hanbal si pe ce bani si la ce termen dati si aia! Bai cacatilor de Nechifor si Lungu, da voi daca nu v-ati lua leafa lunara, si nu ma refer la aia de la negru, cum va simtiti bai umflatilor? DUCETI-VA DRACU TOTI PARNAIASILOR!!! SAU RECUNOASTETI-VA INCOMPETENTA!!! Cate asfaltari s-au facut in ultimii ani bai inteligentule de prelipcan si pe ce bani? Cate afaceri necurate faci tu si de ce nu stii sa te opresti sa mai lasi si la altii care chiar merita? Cat sa te mai suportam??? CAT????? Ai venit cu mare tam-tam Nechifore… cat te mai asteptam? Ce Dumnezeu ai facut de te-a mancat sa te bagi in seama la sport? V-ati dat seama ca suceveanul e prost si microbist si le-ati dat momeala sa va voteze… si v-au votat prostii!! Da chiar asa de prosti sa fie ei oare…

  4. MULTUMIM JUCATORILOR!!! Multumim jucatorilor si ne cerem scuze ca suntem condusi de astfel de oameni la nivel judetean. Luati-va banii daca puteti si plecati la mai bine ca ne e rusine fata de daruirea care ati avut-o comparativa cu partea financiara! MULTUMIM ECHIPEI CSU SUCEAVA!

  5. Multumim baieti pentru tot ce ati facut pentru acest club ,DUMNEZEU sa va lumineze mintea,nu va mai lasati pacaliti,viata merge inainte,meritati mai mult.SANATATE.

  6. Nu va mai luati dupa Petrica,vrea ,dar nu poate mai mult.

  7. iulian irimia | 17 mai 2013 at 10:40 | Răspunde

    Nu pot sa nu fiu de acord cu cele scrise mai sus,chiar daca dezavuez un anumit tip de limbaj.Bravo baieti,ati dovedit ca sunteti caractere,pe care politicienii nu va merita.Ati facut sucevenii sa fie mandri de voi si ne-ati daruit multe,multe momente de bucurie.Sper din tot sufletul ca situatia financiara a voastra sa se rezolve cat mai repede si sa ne oferiti in continuare frumusetea jocului vostru.Bafta multa,deseara!

    • domnule iulian irimia, cum este cu faptul ca invingatoarea acestei partide are mari sanse sa joace in challange? nu cumva dvs spuneati sa ma mai documentez? cred ca situatia e putin cam inversa, mister! deja o surpriza, resita a invins odorhei, daca trece si de bacau in semifinale, atunci adio challange ptr noi, chiar daca o sa castigam cu turda! nenea irimia,imi pare rau ptr matale….

      • Irimia Iulian | 17 mai 2013 at 18:59 | Răspunde

        am spus de la inceput daca 2 echipe de locul 5-8 ajung in semifinale si noi nu,pierdem Cupa Challenge.Oricum,Alcatraz,vad ca pe tine te intereseaza numai faptul ca tu sa ai dreptate,mai putin se pare handbalul.Daca te intereseaza,numai daca te intereseaza,si in randul jucatorilor nostri e confuzie vis a vis de conditiile de calificare in cupele europene.unii mi-au dat mie dreptate mie,altii tie.daca comunicatul FRH e cel publicat de Gazeta SV,eu aveam dreptatate.dar acum nu mai conteaza,avand in vedere ca Resita s-a calificat.o ultima rugaminte:inceteaza polemica cu mine,ai suficienti altii cu care sa te contrezi.eu am scris din dragoste pentru handbal si pentru echipa noastra.carcotasi si critici,ca tine Alcatraz,de pe margine,e plin.si nici macar nu esti in nici un fel implicat in viata echipei si habar nu ai de problemele reale ale ei.asa ca eu,unu,o sa-mi iau libertatea de a-ti mai raspunde.chiar am crezut la un moment dat,ca ai o bruma de bun simt,dar probabil nu ai cu cine te certa pe-acasa si refulezi aici pe site.

        • daca nu se califica resita in meciul cu odorhei, turda juca in challange, indiferent daca pierdea in semifinale…acum e interesant care va merge in challange, dintre turda si resita, care, foarte probabil, vor pierde in semifinale! poate, in aceasta situatie, nu mai merge niciuna (pentru ca nu se poate face departajare intre ele, decat, eventual, intr-un meci direct, un fel de finala mica a cupei, ceea ce nu prea cred)si atunci merge locul 4 din campionat!

          • alcatraz | 18 mai 2013 at 9:11 |

            ok, in regula, nu e vorba dechallange, ci de ehf, dar…dilema mea ramane….aceasta decizie nu prevede care din cele doua semifinaliste merge ca a doua echia in ehf in actuala situatie…resita sau turda? (evident, daca finala va fi constanta-bacau). cum se va face departajarea intre cele doua? eventual in favoarea celei mai bine clasate in campionat..oricum, pacat, dar sistemul, la fel ca si anul trecut, e in defavoarea echipei de pe locul 4 din campionat, care daca pierde meciul de cupa cu locul 5 in sferturi, a ratat cupele europene! anul trecut am fost avantajati, iar anul asta exact invers, din pacate…!

  8. Aşa, iulik! Pupa-i frumos ca politicienii ştiu ce au de făcut! Datorită papagalilor ca tine sunt acolo şi fac ceea ce fac! O naţie proastă de oameni suntem, din păcate, placandu-ne şi punând botul la poeziile şi povestile spuse de nişte marinari, vanghelii, prelipcani, zăvorane, bahmutene, udre! Nouă ni se fură din buzunare de mult timp iar dacă ne vine încă sa ne comportăm civilizat, at ne merităm soarta! O naţie de sclavi am fost şi vom fi bătaia de joc a lor in continuare!

  9. Felicitari jucatorilor ca au puterea sa munceasca in aceste conditii!

  10. http://www.handbalvolei.ro/index.php/handbal/masculin-stiri/13794-un-meci-cat-un-sezon…linkul acesta est eptr domnul iulian irimia…astept reactiile dumnealui…!

  11. de ce nu putem pierde cu DEMNITATEA? asa cum am jucat tot campionatul pe stomacul gol!? de ce trebuie sa ne face de ccat taman in ultimul meci?!

  12. CARE-I TREABA LA MECIUL CU TURDA? DE CE NU MAI TRANSMITE DIGI2?

  13. http://www.handbalvolei.ro a scris:

    „Potaissa Turda este ultima echipă calificată în semifinalele Cupei României. Elevii lui Horațiu Gal au învins pentru a treia oară pe Suceava în acest sezon, 32-30, însă finalul a fost unul intens, în care Chiruț și compania s-au apropiat la un gol pe tabelă.

    Meciul avea miză pentru ambele echipe, deoarece formația care câștiga spera la o calificare în cupele europene în sezonul viitor. Potaissa a început excelent partida, iar pe fondul reușitelor lui Dediu se desprindea la 12-4 încă din minutul 10, în condițiile în care Raul Marian a ieșit accidentat din primul minut. Suceava a încercat să revină și s-a apropiat la patru goluri, 15-11, însă până la pauză diferența a crescut din nou, Savic marcând ultimul gol al reprizei: 20-13.

    Savic a refăcut diferența maximă dintre cele două echipe în minutul 36 (24-16), dar Suceava nu a cedat și și-a jucat șansa până la capăt. Elevii lui Răzvan Bernicu s-au apropiat la un singur gol pe tabelă în urma golului lui Mitrea din minutul 48, dar încă o dată Potaissa a forțat și s-a desprins pe tabelă. Iacob făcea 28-24 în minutul 50, însă din nou Chiruț și compania s-au apropiat la un singur gol, tot în urma unui gol semnat de Mitrea (30-29, minutul 57). Lazăr a făcut 31-29, Gavriloaia a mai dat o șansă echipei sale imediat, numai că veteranul Sandu Iacob a pus capăt partidei cu un gol de pe semicerc, iar Potaissa merge în semifinale, acolo unde va întâlni campioana HCM Constanța.

    Potaissa Turda-CSU Suceava 32-30 (20-13)
    Potaissa Turda:
    Portari: Szabo (15 intervenții), Medrea
    Marcatori: Dediu 9 goluri (4 din 7m), Savic 6, Cîmpan 5, Lazăr 4, Muntea 3, Pavel 3, Iacob 2
    Au mai evoluat: Marian, Ștef, Alisie
    Aruncări de la 7m: 6/4
    Eliminări: Cîmpan, Alisie, Savic
    Antrenor: Horațiu Gal

    CSU Suceava:
    Portari: Șelaru (10 intervenții), Stănescu
    Marcatori: Mitrea 8 goluri (2 din 7m), Gavriloaia 6, Chiruț 5, Acatrinei 4, Roșu 2, Petrea 2, Starikov 1, Amihăesi 1, Țigănașu 1
    A mai evoluat: Șoldănescu
    Aruncări de la 7m: 4/2
    Eliminări: Țigănașu, Chiruț (2)
    Antrenor: Răzvan Bernicu”

    P.S.: Gresesc sau exagerez daca sustin ca in acest sezon portarul Levente Szabo i-a invins de trei ori pe suceveni ?

    • Cu certitudine gresesti….totul e acum cald si multi imi vor sarea in cap dar realitatea din punctul meu de vedere este extrem de dureroasa….Suceava exista doar prin 4-5 jucatori,restul pacalesc handbalul !!! faza cu datoriile salariiale este o minciuna…si la bacau sant salarii neplatite de luni de zile (in unele cazuri din octombrie 2012 ) si la alte echipe mari ale sportului romanesc este aceeasi situatie….lotul actual al echipei nu permite mai mult….cine crede altceva ma poate injura….dar CAND TU FACI ATAT DE MULTE GRESELI REALMENTE HILARE nu pot trage decat o singura concluzie…NONVALOARE….nu e de vine arbitrajul,nu e de vina resatantele salariale cat LIPSA VALORILOR INDIVIDUALE. evit sa dau nume,dar majoritatea jucatorilor CSU sant pentru echipe care lupta la retrogradare,eventual liga 2 !!

      • de aia au terminat campionatul pe locul 4.in locul tau m-as stapani la a face comentarii la adresa unui sport pe care nu il cunosti,si mi-as vedea de oile stanii mele,pentru ca e clar ca esti doar un cioban amarat care abia a inceput sa tasteze la „keyboard”.papagalii ca tine nu au motive sa bata din pizdoi la adresa unei echipe ca c.s.u suceava,intelectul si consumul excesiv de cas nu iti permite tie,domnule cioban,sa bati din mufa ta aia plina de dinti cariati sa vb despre un lot in care nu exista betivi ca mama ta aia avortoana,asa ca mai bine fa-te ca esti la ciclu si scuteste-ne de comenatii pertinente!a,si inca ceva…hai SICTIR

      • In principiu ai dreptate Misule,dar eu as fi ceva mai ingaduitor…multi dintre ei sant doar niste copii…e insa perfect adevarat ca valoarea lor actuala nu ii recomanda ca jucatori la CSU Suceava !!

  14. iulian irimia | 18 mai 2013 at 9:32 | Răspunde

    alcatraz esti batut in cap.comunicatul spune clar,Turda joaca EHF deoarece e mai bine clasata ca Resita,e foarte simplu.erai foarte tare ieri,sa-mi demonstrezi ca gresesc.on challenge joaca Odorhei.

    • domnule iulian irimia, serios? unde spune comunicatul frh ca turda joaca in ehf ptr ca e clasata mai bine? incepi sa debitezi ineptie dupa ineptie, eu am citit ca resita va juca in ehf ptr ca a pierdut la un scor mai mic in semifinala cupei! desi, din punctul meu de vedere, ti-as da dreptate, echipa mai bine clasata in campionat ar fi trebuit sa joace in ehf! degeaba noi bateam turda daca am fi pierdut la 4 goluri cu constanta, ceea ce era foarte probabil…esti batran neica iulian irimia, asta e, lasa-te…

  15. Trebuie totusi sa multumim antrenorilor(incepand cu cei de la copii) in special d-lui prof. Ghervan, care ne-au facut sa ne bucuram de handbal la Suceava. Aceste performante in handbal obtinute in conditiile lipsei unei baze materiale si financiare , fara sprijin consistent din partea administratiei municipale si judetene, care in ultimii 20 ani au avut grija de interesele prtoprii si sa vanda tot ce a fost productiv in acest judet.
    Si imaginativa ce se va intampla dupa regionalizare, cand va trebui sa depindem in toate de regiunea de la Iasi 1!!!!!!!

  16. @ alcatraz

    „dilema mea ramane….aceasta decizie nu prevede care din cele doua semifinaliste merge ca a doua echia in ehf in actuala situatie…resita sau turda? (evident, daca finala va fi constanta-bacau). cum se va face departajarea intre cele doua?”

    Merge echipa care pierde la o diferenta la mica de scor in semifinalele Cupei Romaniei?

    Stiinta Bacau – CS Caras Severin, 23-20, in prima semifinala.

    • ce nedreptate! va juca resita in ehf, echipa ce vine de pe 6 si care a beneficiat de un gol, in ultima secunda, al constantei impotriva turdei! mai bine mergea turda…macar, noi anul trecut i-am batut chiar pe resita, dar ei ne iau locul anul asta fara sa ne bata pe noi, ci pe odorhei…ce prostie si sitemul asta, castigi un singur meci in cupa, cel din sferturi, si te trezesti in cupele europene! oare de la federatia noastra cu performante deosebite (!) nu se (auto)sesizeaza nimeni in legatura cu aceasta anomalie?

  17. Ca de obicei cand cineva spune ceva care e suparator ne apucam sa jicnim din rasputeri !! si rapid si U cluj sant neplatiti de luni bune dar joaca …la noi orice esec este aruncat in spatele politicienilor…si cand ne-au batut bucatarii din luxemburg si cand jucam ca babele lungu e de vina…..hai sa nu ne ascundem dupa copac….nu putem juca la infinit cu Chirut,Selaru,Gavriloaia si Acatrinei …restul nu au valoare mai mult de echipe care lupta la retrogradare….

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*