Sevaciuc, antrenor la Sporting

Deşi a părăsit divizionara a treia Rapid Suceava, fundaşul Claudiu Sevaciuc rămâne în fotbalul profesionist. Fostul căpitan al “alb-vişiniilor” este, începând din această iarnă, antrenor la juniorii clubului Sporting, călcând astfel pe urmele foştilor săi colegi, Bogdan Pantea şi Gabriel Şuleru.

Claudiu Sevaciuc a preluat la începutul acestei luni grupa de copii născuţi în 2001, luându-i locul lui Cornel Dîrman, cel care antrenează din toamnă la Bucovina Şcheia.

“Claudiu este un jucător care poate nu şi-a spus ultimul cuvânt în fotbal, dar încearcă să împărtăşească şi meseria de antrenor. Chiar dacă multă lume nu apreciază, vrem să dăm şansa tinerilor să antreneze. El a terminat Facultatea de Educaţie Fizica şi are licenţa B Uefa, deci din punctul aceste de vedere nu este nicio problemă”, a anunţat Ciprian Anton.

Managerul clubului Sporting a precizat că în discutiile purtate cu Sevaciuc nu s-a luat în calcul ca acesta să joace la echipa din Liga a IV-a. Dacă jucătorul va dori însă să puna umarul la promovarea Sportingului în Liga a III-a, va fi aşteptat cu braţele deschise la Arbore.

“Deocamdată îl aşteptăm sa antreneze, iar dacă din martie va dori să mai joace cu băieţii, va intra. Nu mă pot impotrivi alegerii lui”, a conchis Ciprian Anton.

Claudiu Sevaciuc a părăsit Rapidul la mijlocul lunii octombrie, după înfrangerea suferită de ceferişti în faţa formaţiei FCM Bacău cu scorul de 1-4.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Sevaciuc, antrenor la Sporting"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*