Serii de 14 echipe în Liga II-a

Rapid Suceava va evolua in viitorul sezon al Ligii a II-a intr-o serie cu 14 echipe.

Acesta este singurul lucru cert pe care “ceferistii” l-au aflat in urma sedintei de astazi a Comitetului Executiv al FRF. Intruniti la Casa Fotbalului, federalii nu au fost in stare sa stabileasca nici componenta celor doua serii, nici programul meciurilor din viitoare stagiune a Ligii a II-a, tragerea la sorti a tintarului fiind amanata pentru 14 august, data pana la care echipele au timp sa-si rezolve problemele financiare si sa anunte daca pot sau nu continua campionatul.

De altfel, in acest moment, doar noua echipe din prima serie par sigure de participarea in competitie, este vorba de CSMS Iasi, CF Braila, ACS Clinceni (fosta CS Buftea), Unirea Slobozia, Dunarea Galati, Rapid Suceava si nou-promovatele SC Bacau, Gloria Buzau si ACS Berceni. Situatia celorlaltor cinci formatii cu drept de participare in liga secunda este insa incerta. Rapid Bucuresti asteapta decizia FRF dupa verdictul dat de TAS, Delta Tulcea este la un pas de retragerea din campionat, Farul Constanta este amenintata cu desfiintarea, Sportul Studentesc nici macar nu s-a reunit, iar CS Otopeni va declara forfait viitoarei editii de campionat.

Tot astazi, in cadrul sedintei Comitetului Executiv, s-a decis ca viitorul sezon al Ligii a III-a sa cuprinda sase serii a cate 12 echipe, iar ca noutate, pentru cresterea numarului de meciuri, va fi introdus sistemul play-off / play-out. In viitoarea editie de campionat a Ligii a III-a, judetul Suceava va avea nu mai putin de trei echipe la start: Sporting Suceava, Bucovina Radauti si nou-promovata FC Pojorata.

COMENTARII:

1 Comentariu la "Serii de 14 echipe în Liga II-a"

  1. faceti un trial pe ARENI cu cei mai buni jucatori din judet poate gasiti 2 sau 3 jucatori buni si nu luati toate trompetele din judet ca sa fiti la numar ci luati jucatori buni ! Ailenei golgeter in liga IV nu ar face fata la Rapid ? trebuie sa incercati ca sunt jucatori buni si judet dar trebuie si un antrenor capabil ca sa-i vada !

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*