Sebastian Gheorghe, tot mai aproape de Euro 2016

Sebi Gheorghe

Sebastian Gheorghe are șanse foarte mari să arbitreze la turneul final al EURO 2016, după ce Ovidiu Hațegan, centralul cu care asistentul sucevean a făcut brigadă în ultimele două sezoane, a fost nominalizat printre cei 18 cavaleri ai fluierului care vor oficia la vară în Franța.

În vârstă de 39 de ani, Sebastian Gheorghe a devenit arbitru în 1993, iar în 2009 a fost promovat în premieră pe lista FIFA. În acest moment, Sebi Gheorghe ocupă și funcția de președinte al Comisiei Județene de Arbitri din cadrul Asociației Județene de Fotbal Suceava.

În altă ordine de idei, Ovidiu Hațegan este primul central român prezent la un turneu final după o pauză de 28 de ani. Timișoreanul Ioan Igna a condus meciuri la EURO 1988, iar în urmă cu 16 ani, la EURO 2000, se consemna ultima prezență a arbitrajului românesc la un turneu final, tușierul timișorean Nicolae Grigorescu.

Considerată cea mai valoroasă brigadă de arbitri din România, trioul format din Ovidiu Hațegan, Octavian Șovre și suceveanul Sebastian Gheorghe, a fost o prezență constantă în Liga Campionilor, cei trei fiind delegați în actuala ediție la trei meciuri din faza grupelor: Dinamo Zagreb – Arsenal, Șahtior – Malmo și Benfica – Atletico,Madrid. De asemenea, ei au condus două meciuri din preliminariile Euro-2016, Georgia – Scoția, scor 1-0, și Macedonia – Ucraina, scor 0-2.

Brigăzile de arbitri vor fi formate dintr-un central, doi asistenți și doi arbitri adiționali. Majoritatea asistenților și adiționalilor va fi din aceeași țară cu centralul. Brigăzile de arbitri vor fi anunțate în februarie 2016. Toți arbitrii vor participa la mai multe stagii de pregătire până la turneul final.
“Arbitrii asistenți nu sunt catalogați pe grupe, astfel că fiecare central își alege brigada. Din experiența turneelor anterioare, întreaga brigadă este din aceeași țară. În ultimul sezon am colaborat foarte bine cu Octavian Șovre și cu Sebastian Gheorghe”, recunoaștea Ovidiu Hațegan într-un interviu acordat celor de la Digi Sport.

Hațegan a vorbit ieri despre această nominalizare, într-un interviu acordat site-ului oficial al FRF.

“Este ceva fantastic, un vis devenit realitate. A venit Moș Crăciun mai devreme, foarte darnic, cu un cadou superb. Acum un an nici nu mă gândeam la așa ceva, este o mare realizare pentru arbitrajul și fotbalul românesc. Țin să le mulțumesc pentru acest lucru familiei mele, atât colegilor cu care am făcut echipă până acum, pentru că este și meritul lor pentru această reușită, cât și tuturor celor care m-au ajutat să mă formez ca arbitru. Le mulțumesc și celor din Comisia Centrală a Arbitrilor, în frunte cu domnul Kyros Vassaras, care mi-au oferit tot suportul lor”, a spus Hațegan. Acesta recunoaște că după ce a fost promovat în acest an în categoria Elite, a început să se gândească la posibilitatea de a arbitra la un turneu final: “În momentul în care ești promovat în Elite, ai ca arbitru deja alte posibilități în față și este normal să te gândești și la turneele finale. Este adevărat că și cerințele sunt altele și presiunea mult mai mare, dar eu am un motto după care mă ghidez în viață: “Cu cât muncești mai mult, cu atât ești mai norocos”. Așa că am muncit mai mult după promovarea în Elite, am avut rezultate bune și am îndrăznit să visez la turneul din Franța. A fost un vis pe care l-am ținut în mine, într-un colțișor al minții, trebuie să recunosc că am fost un pic rezervat.”

Arădeanul Ovidiu Hațegan se află printre cei 18 centrali delegați de UEFA la partidele Campionatului European din Franța (10 iunie — 10 iulie). Cei 18 cavaleri ai fluierului pentru EURO 2016 sunt: Martin Atkinson (Anglia), Felix Brych (Germania), Cuneyt Cakir (Turcia), Mark Clattenburg (Anglia), William Collum (Scoția), Jonas Eriksson (Suedia), Ovidiu Hațegan (România), Serghe Karasev (Rusia), Viktor Kassai (Ungaria), Pavel Kralovec (Cehia), Bjorn Kuipers (Olanda), Szymon Marciniak (Polonia), Milorad Mazic (Serbia), Svein Moen (Norvegia), Nicola Rizzoli (Italia), Damir Skomina (Slovenia), Clément Turpin (Franța), Carlos Velasco Carballo (Spania).

Naționala de fotbal a României este calificată la EURO 2016 și va evolua în Grupa A, alături de echipa gazdă, Franța, Elveția și Albania. Tricolorii vor juca meciul de deschidere, împotriva Franței, în data de 10 iunie, pe Stade de France.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Sebastian Gheorghe, tot mai aproape de Euro 2016"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*