Se modifica formatul LN?

Retrogradată pentru prima dată în istorie în eşalonul secund al handbalului românesc, Minaur Baia Mare s-ar putea reîntoarce în Liga Naţională mai repede decât s-ar fi aşteptat, chiar din această toamnă.

Handbalul românesc traversează o perioadă critică, mai multe cluburi din prima ligă neavând certitudinea că pot continua şi din toamnă. Nu mai puţin de trei grupări din Liga Naţională masculină, Steaua, UCM Reşiţa şi Petrolul Teleajen, au probleme mari şi cu înscrierea, astfel că oamenii din lumea handbalului au analizat ieri toate posibilităţile în cazul în care vreuna va fi obligată să declare forfait. Şi au ajuns la concluzia ca Minaur, locul 13 în ultima ediţie de campionat, să rămână în primul eşalon, fără a mai fi organizat niciun baraj. Dacă toate cele trei grupări cu probleme vor fi nevoite să spună adio, atunci Liga Naţională va reveni încă din toamnă la formatul cu 12 echipe, deşi pasul a fost prevăzut pentru sezonul 2012-2013. “Probabil că la înscriere nu vor fi probleme, cluburile trebuie să depună doar o cerere. Delicat va fi însă atunci când vor trebui să-şi adune banii“, a declarat, pentru ProSport, Cristian Gaţu.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Se modifica formatul LN?"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*