Scutul Bucovinei, ediţia a 7-a

Scutul Bucovinei

Turneul de rugby „Scutul Bucovinei” a devenit o competiţie de tradiţie în sportul cu balonul oval din judeţul Suceava. Ediţia a 7-a se va desfăşura la sfârşitul acestei săptămâni pe terenul Şcolii Primare Luncuşoara din comuna Udeşti.

La competiţia programată să înceapă duminicî, la ora 10:00, vor participa sportivi născuţi între anii 1999 şi 2004 din Iaşi, Târgu Neamţ, Gura Humorului, Berchişeşti, Cornu Luncii, Udeşti, dar şi de la LPS Suceava şi CSM Suceava. Aceştia se vor întrece la categoriile de vârstă: sub 16 ani, sub 14 ani şi sub 12 ani, băieţi şi fete. Ediţia a 7-a a turneului “Scutul Bucovinei” este organizată de profesorul Codrin Prorociuc, cu sprijinul Şcolii Gimnaziale “Academician Haralambie Mihaescu” Udeşti, Primăriei Udeşti, Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Suceava şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava. Nu în ultimul rând, competiţia este susţinută şi de foştii mari rugbyşti suceveni Viorel şi Mitică Negru, originari din comuna Udeşti. La eveniment de duminică sunt aşteptaţi doi reprezentanţi ai Federaţiei Române de Rugby: directorul de dezvoltare pe zona Moldova, Gabriela Bălan, şi managerul Federaţiei, Daniel Mitrea.

Codrin Prorociuc“Vrem să promovăm rugby-ul în judeţul Suceava. Am foarte multi copii în zonă care vor să practice acest sport şi vreau să îi încurajez prin acest turneu. Deja am trei copii legitimaţi la LPS Suceava, dar şi alţi tineri talentaţi pentru care această competiţie poate fi o rampă de lansare. Aştept ca lumea din zonă să vină în număr cât mai mare la acest eveniment pentru a vedea cum se dezvoltă un joc de rugby”, a declarat Codrin Prorociuc. Fiul fostului jucător Nicanor Prorociuc şi-a făcut junioratul la CSŞ Gura Humorului, a fost component al loturilor naţionale de juniori, iar în sezonul 2007-2008 a evoluat la gruparea Benevento Italia.

Scutul Bucovinei a fost organizat pentru prima dată în anul 2009, la iniţiativa fostului preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Rugby Suceava, Bogdan Manea. Meritul pentru realizarea practică aparţine antrenorului emerit Dumitru Livadariu, care a reuşit să strângă în jurul acestei idei mai mulţi profesori de educaţie fizică din judeţul Suceava. Precedentele şase editii au fost organizate in Suceava(2009, 2010 si 2011), Adâncata (2012), Valea Moldovei (2013) si Cornu Luncii (2014).

Despre autor

Daniel Vatamanu
Membru fondator al www.GazetaSV.ro | Redactor-prezentator la Intermedia TV Suceava.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Scutul Bucovinei, ediţia a 7-a"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*