Scrisoare către Primărie

Suporterii echipei locale de handbal au publicat luni o scrisoare catre oficialităţile locale. În manifestul respectiv, fanii suceveni fac apel către primarul Ion Lungu şi membrii Consiliului Local pentru a lua măsuri care să readucă Suceava în elita handbalului romanesc.

În atenţia domnului primar Ion Lungu
În atenţia Consiliului Local al municipiului Suceava

Ne adresăm dumneavoastră în speranţa că veţi găsi timp şi dreaptă raţiune să deliberaţi asupra doleanţelor suporterilor echipei de handbal CSU Suceava.

Sperăm ca în urma unei analize corecte a situaţiei clubului din acest moment, nu veţi mai amâna găsirea unor soluţii legale şi de perspectivă pentru salvarea handbalului sucevean, cel care a adus în ultimii ani, un plus de demnitate oraşului Suceava.

Prin voinţa şi sprijinul d-voastră financiar, Suceava a intrat în lumea bună a handbalului din România începând cu anul 2005, odată cu înfiinţarea Clubului Sportiv Universitatea. Într-o perioadă scurtă de timp s-a construit, cu talentul unei generaţii minunate de handbalişti care au muncit cu seriozitate şi devotament faţă de culorile alb-albastre, o echipa puternică şi cu greutate în competiţiile naţionale şi europene.

Au fost, împreună, toate atuurile pentru ca CSU Suceava să obţină clasări extraordinare în Liga Naţională de Handbal (locul III în sezonul 2010/2011, locul IV în sezoanele 2009/2010 şi 2012/2013), precum şi trei participari în Challenge Cup (finala în sezonul 2008/2009, semifinala în 2012/2013 şi sferturi de finală 2009/2010).

Suceava a fost ani la rând printre primele echipe din clasament, jucând într-un fel aparte, într-o sală de sport de liceu sportiv inseparabilă de vocea tribunelor la fel de puternică precum o galerie de stadion

Performanţele, participarea publicului, unitatea locală, le-aobligat întotdeauna pe celelalte echipe din campionat să abordeze partidele cu CSU Suceava, cu foarte mare seriozitate şi nu puţine dintre ele au avut surprize nedorite.

Am fost în lumea bună a handbalului românesc şi ne meritam locul.
An după an, cu susţinerea Consiliului Local, am construit respect şi preţuire printre cluburile din Liga Naţională, unele cu bugete de 5 ori mai mari decât ale noastre, dar care au înţeles până la urmă că la Suceava exista un “acel ceva”, un mecanism, o legătură, un spirit ce făcea ca lucrurile să se lege şi să continue.

Domnule primar, prin instituţia pe care o conduceţi, dar şi pentru că vă place handbalul, v-aţi alăturat acestui proiect încă de la începuturi şi nu există dubii că rezultatele enumerate mai sus, sunt şi meritul dumneavoastră.

În vremuri mai prospere, dar şi în perioade de criză, d-voastră şi Consiliul Local aţi fost lângă echipă şi vă recunoaştem aportul vital, vă mulţumim pentru susţinere şi mai ales pentru că v-aţi ţinut întotdeauna de cuvânt faţă de promisiunile asumate.

Echipa de handbal a Sucevei a avut alături de d-voastră, cu atât mai mult pentru că-i poartă numele, şi Univesitatea “Ştefan cel Mare” Suceava. Primar, rector, consilieri locali, profesori universitari, v-am avut lângă noi în tribune, susţinând laolaltă pe handbaliştii suceveni, şi nu am bănuit niciodată, în mândria noastră comună, că ar fi fost vorba de vreo manipulare electorală.

De aceea, simţind împreună de-a lungul anilor, bucuria victoriilor, în micile tribune de la LPS, ne este greu să credem că aţi abandonat reuşitul proiect al CS Universitatea Suceava. Refuzăm totodată să credem că aceste bucurii n-au însemnat, pentru dumneavoastră, domnule primar, domnilor consilieri, la fel de mult ca şi pentru noi, oamenii acestui oraş. Fiecare meci a fost un plus de respect de sine pentru suceveni, un plus de mândrie pentru judeţul Suceava, un plus de mândrie pentru voi înşivă.

Susţinerea handbalului sucevean nu a fost doar o bătaie de cap în plus pentru bugetul local, ci dorinţa autorităţilor locale ca municipiul nostru să fie reprezentat cu eleganţă şi demnitate şi în handbalul din România.

Suceava handbalistică are nevoie de d-voastră şi în continuare! Nu o abandonaţi!
Suporterii, oraşul mândru de performanţele acestui sport, nu au nicio vină pentru anomaliile financiare, pentru sincopele şi cheltuirea suspicioasă a fondurilor clubului care au generat sitiuaţia confuză din prezent.

Din motivele pe care le ştim cu toţii, de la CSU Suceava au plecat 16 jucători, iar lotul de care dispunem este foarte tânăr. Cu excepţia a unul-doi jucători, am rămas să concurăm în Liga Naţională cu elevi de liceu şi cu studenţi în primul an de facultate, dar tot astfel era şi în 2005 când Suceava a revenit, cu voinţa municipalităţii şi a câtorva oameni cu bani, în handbalul de performanţă.

După primul meci din acest campionat cu Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău, în care sucevenii au ţinut piept vicecampioanei României cu voinţă, cu curaj şi cu sacrificiu, avem convingerea că handbalul sucevean continuă să existe şi merită ajutat. Handbaliştii CSU Suceava sunt în stare să dea tot ce au, dar nu pot progresa singuri. 

Domnule primar, domnilor consilieri, vă rugăm să deliberaţi cu măsura corectă şi să îndreptaţi greşelile care ne-au adus în situaţia gravă în care suntem în prezent şi să rămâneţi lângă echipa de handbal a Sucevei, una dintre minunatele realizări din ultimii ani ale municipalităţii noastre.

Cu respect, noi suporterii….

COMENTARII:

1 Comentariu la "Scrisoare către Primărie"

  1. Speram ca macar in al 13-lea ceas, pentru ca de al 12-lea nu mai poate fi vorba, autoritatile locale sa analizeze corect si serios posibilitatea finantarii echipei de handbal. Totul e sa se doreasca lucrul asta. Pana in acest moment Primaria mun. Suceava si consilierii ei nu au dat semne ca doresc acest dialog…

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*