Schroeder, ars la buzunare

Eric Schroeder este primul jucator ars la buzunare ca urmare a prestatiei mai putin convingatoare pe care echipa locala de handbal Universitatea a aratat-o in prima parte a Ligii Nationale. Dupa o discutie taioasa purtata intre conducerea “studentilor” si jucatorul luxemburghez, cele doua parti au convenit ca pivotul de 22 de ani isi poate continua cariera la Suceava doar in conditiile reducerii salariului pe care urmeaza sa-l primeasca in partea secunda a acestui sezon. Mai mult, daca jucatorul nu va progresa in viitorul apropiat, managerul Petru Ghervan a anuntat ca Universitatea se va desparti de jucator la finalul acestui campionat.

Schroeder este un jucator tanar, dar care a aratat fluctuatii foarte mari de la un an la altul. Asta nemultumeste ambele parti, asa ca, in aceasta iarna, am avut o discutie cu Schroeder, in care am convenit ca poate ramane la noi pana in vara, dar in alte conditii contractuale. A acceptat acest lucru, iar ramanerea lui la Suceava nu ne va costa foarte mult. Daca nu va creste insa in joc, cu siguranta va trebui sa-si gaseasca alta echipa din vara. Eu sper insa ca acest soc provocat de discutia despre oprirea raporturilor contractuale sa-l poarte spre o alta abordare si spre o autodepasire, care sa fie benefica atat lui, cat si echipei”, a declarat managerul Petru Ghervan.

Primul stranier din istoria echipei locale de handbal, Schroeder a sosit la Universitatea inaintea actualului sezon, semnand un contract valabil pe doi ani cu gruparea suceveana. Pivotul luxemburghez nu a confirmat insa asteptarile, marcand doar 7 goluri in primele 11 etape disputate din actuala editie a Ligii Nationale.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Schroeder, ars la buzunare"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*