Sancţiuni pentru Drăguşeni

Moldova Draguseni si-a primit nota de plata dupa incidentele provocate la partida de duminica, de pe teren propriu, cu Bradul Putna, contand pentru etapa a VII-a a Ligii a IV-a. Intrunita astazi, Comisia de Disciplina din cadrul AJF a audiat toate partile implicate, arbitri, observator, precum si reprezentantii ambelor echipe, iar la final a dictat mai multe sanctiuni impotriva celor din Draguseni.

Astfel, ca urmare a agresiunilor fizice la care au fost supusi doi dintre arbitrii intalnirii, este vorba de centralul Petru Naghi si de asistentul Vasile Ilas, clubul Moldova Draguseni a primit interdictia de a mai organiza meciuri pe teren propriu vreme de trei etape si o amenda de 400 de lei pentru deficiente de organizare la meciul cu Bradul Putna. Considerati capii rautatilor, jucatorii Andrei Trofin si Marius Atanasoaie, ambii de la Moldova Draguseni, au primit cate 6 etape de suspendare si cate o amenda de 300 de lei de caciula. De asemenea meciul de duminica, intrerupt in minutul 91, a fost omologat cu scorul de 3-0 in favoarea echipei Bradul Putna.

Jocul de duminica trecuta dintre Moldova Draguseni si Bradul Putna a decurs fara incidente pana la scorul de 1-1. Tot scandalul a pornit in primul dintre cele trei minute de prelungire, in momentul in care oaspetii au preluat conducerea cu 2-1, printr-un gol contestat de gazde pentru fault la portar. Cum reusita lui Hutanu a fost validata arbitri, acestia din urma au inceput sa fie loviti de jucatorii celor de la Moldova Draguseni, dar si de o parte a spectatorilor ce au intrat pe terenul de joc.

Am audiat arbitri, observatorul, reprezentantii echipei oaspete, iar la final pe cei ai echipei gazda. Am incercat sa aflam ce a fost acolo. Arbitrii, observatorul si reprezentantii echipei oaspete au avut o parere unanima, doar punctul de vedere al echipei gazda a fost diferit. Pana in minutul 90, totul a fost in regula. Scandalul a inceput in minutul 91, dupa ce oaspetii au dat golul doi, iar cei din Draguseni au invocat ca portarul lor a fost faultat in interiorul careului de sase metri. Reperele noastre dupa care judecam sunt rapoartele arbitrilor si ale observatorului, iar in raportul observatorului se mentioneaza ca arbitrii au luat decizia corecta. Arbitrii si observatorul au indentificat doi jucatori ca fiind cei de la care a plecat tot scandalul. Au mai fost loviri si din public, dar sunt greu de identificat persoanele in conditiile in care se estimeaza ca au intrat 60 de spectatori in teren”, a spus vicepresedintele Comisiei de Disciplina, Florin Leuciuc.

Cu ocazia conferintei de presa de astazi, oficialul Asociatiei Judetene de Fotbal Suceava a tinut sa le transmita si un mesaj conducatorilor cluburilor din fotbalul judetean. “Ce s-a intamplat duminica trecuta, la Draguseni, este un incident grav, tinand cont ca noua conducere a AJF Suceava promoveaza fair-play-ul si vrea sa faca o educatie prin sport. Nu cred ca astfel de incidente isi au locul in cadrul unei competitii sportive. Daca tot punem fotbalul pe primul loc, sa lasam fotbalul sa se exprime prin ceea ce are de exprimat, nu prin anumite sentimente proprii. Aici, vreau sa transmit un mesaj conducatorilor implicati in ligile judetene. Din momentul in care si-au asumat participarea in competitii, trebuie sa fie constienti ca exista invingatori si invinsi”, a spus Florin Leuciuc.

Moldova Draguseni poate face apel la deciziile luate de Comisia de Disciplina, dar numai in cazul in care detine probe suplimentare fata de cele prezentate astazi.

COMENTARII:

4 Comentarii la "Sancţiuni pentru Drăguşeni"

  1. PT. NOUA CONDUCERE | 8 octombrie 2014 at 21:51 | Răspunde

    DE LA MAREA SCHIMBARE A CONDUCERII AJF-ului SI A CJA-ului S-A AJUNS CA ARBITRII SA FIE BATUTI SI INJURATI CA FIIND UN LUCRU NORMAL…BRAVO NOII CONDUCERI!!!!! CRED CA O SA INASPRITI SANCTIUNILE CAND VETI LUA VOI BATAIE PE STADIOANE. REDUCETI DOMNILOR NR.DE ECHIPE SA JOACE NUMAI CEI CE MERITA. STIU CA ACEST LUCRU NU ESTE POSIBIL PENTRU CA ASTFEL NU S-AR MAI STRANGE ATATIA BANI DIN TAXE,VIZE,AMENZI SI ALTE PORCARII IAR AJF-ul AR FI SARAC.MIZATI PE O COMPETITIE CIVILIZATA SI FOTBAL DE CALITATE,NU PE CAT MAI MULTI BANI,CAT MAI MULTE ECHIPE,CAT MAI MULTE TARLALE CU DOUA PORTI SI CU JUCATORI…CONDUCATORI FARA NICI UN RESPECT FATA DE ARBITRII,ADVERSARI SI SPECTATORI. MAI ASTEPTAM INCA SCHIMBARILE PROMISE DE LA NOUA CONDUCERE!!!!!!!!! RUSINE AJF!!!! RUSINE CJA!!!! RUSINE SUCEAVA!!!!!!!!!!!

  2. La asa sanctiuni o sa intre baietii veseli si peste ajf isti sa le rupa capu. unde-s promisiunile de extirpare a fenomenului numit ”PROSTIE”?
    altii care iau bani degeaba

  3. PT. NOUA CONDUCERE | 8 octombrie 2014 at 22:23 | Răspunde

    De la marea schimbare a noii conduceri a ajf-ului si a cja-ului,s-a ajuns ca arbitrii sa fie batuti si injurati ca fiind un lucru normal.Bravo noii conduceri!!!! Cred ca o sa inaspriti sanctiunile cand veti lua voi bataie pe stadioane..Reduceti domnilor nr.de echipe sa joace numai cei care merita..Stiu ca asta nu este posibil pt.ca nu s-ar mai strange atatia bani din taxe,vize,amenzi si alte porcarii iar ajf-ul ar fi sarac.Mizati pe o competitie civilizata si fotbal de calitate nu pe cat mai multi bani,cat mai multe echipe ,cat mai multe tarlale cu doua porti si cu jucatori….conducatori fara nici un respect fata de arbitri,adversari si spectatori. M-AI ASTEPTAM INCA SCHIMBARILE PROMISE NOII CONDUCERE A AJF-ului ,CJA-ului. RUSINE AJF!!! RUSINE CJA!!! RUSINE SUCEAVA!!!

  4. http://www.liga2.ro votati Florin Plecanciuc, cel mai bun jucator al etapei. Pana acum din cele 5 etape, in ultimele 4 au iesit doar jucatorii suceveni. Haideti sa continuam pana la final !

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*