S-a amanat meciul cu CSM Bucuresti

Primul meci al echipei locale de rugby din play-out a fost amanat. Intalnirea dintre CSM Bucovina si CSM Bucuresti, programata initial sambata, se va desfasura saptamana viitoare, pe 5 iunie.

In acest weekend se da startul celei de-a doua parti a Diviziei Nationale de Rugby. In primul meci din play-out-ul pentru evitarea retrogradarii, CSM Bucovina va intalni CSM Bucuresti. Intalnirea ar fi trebuit sa se dispute sambata la Suceava, insa la solicitarea gruparii bucurestene, jocul a fost reprogramat pentru 5 iunie, de la ora 10:00.

“O parte din componentii formatiei CSM Bucuresti sunt plecati cu lotul national de rugby in 7, iar alti doi sportivi sunt selectionati pentru meciul cu Ucraina care va avea loc la Botosani. La solicitarea lor, am convenit de comun acord sa sustinem meciul pe 5 iunie.”, a anuntat antrenorul echipei CSM Bucovina, Constantin Vlad.

Dupa jocurile din prima etapa, Divizia Nationala de rugby in 15 se va intrerupe timp de doua luni, urmatoarele meciuri fiind programate pe 31 iulie. Intre timp, va avea loc etapa a 3-a din Campionatul National de rugby in 7. Competitia se va desfasura pe 26 si 27 iunie la Baia Mare.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "S-a amanat meciul cu CSM Bucuresti"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*