Să fim echitabili!

Luna ianuarie reprezintă cea mai importantă perioadă din an pentru conducătorii din lumea sportului sucevean. E vremea când se trag sforile, se activează prieteniile şi relaţiile, când drumul către club trece prin Primărie. Licitaţia ulterioară pe bază de proiecte reprezintă doar o formalitate, lozul se trage înainte. Banii de la municipalitate sunt principala sursă de finanţare pentru sporturile locale. Până la un punct, frustrările şi lamentările celor care primesc mai puţin sunt justificate. Repet! Până la un punct.

În urmă cu trei ani, desfiinţarea echipei de fotbal Cetatea a fost primită cu entuziasm de o parte dintre suceveni. Oamenii de sport visau fiecare la câte o porţie din coliva defunctei, iar alţi cetăţeni vedeau în banii economisiţi odată cu dispariţia fotbalului o bună oportunitate de asfaltare a străzilor. Timpul i-a contrazis. Acum, când suma alocată fotbalului a atins din nou pragul de 10 miliarde, au reapărut contestatarii. Dintre ei, susţinătorii handbalului şi voleiului sunt cei mai vocali. Primii invocă performanţele echipei, iar cei din urmă avertizează că, odată promovată, echipa de volei va avea aceiaşi soartă ca în urmă cu doi ani. Cu ochii în curtea vecinului, aceştia ignoră un mare adevăr.

În ciuda performanţelor şi a marketingului, cele 400 de bilete la meciurile Universităţii se epuizează rar. Sala “Unirea” a strâns mai mulţi oameni în tribune la inaugurarea clubului de MMA decât la oricare meci al echipei de volei în Divizia A. Nu acuzaţi lipsa rezultatelor sau subţirimea lotului! Peste 10.000 de suceveni asaltau Areniul doar pentru a vedea cum Foresta se zbătea să supravieţuiască în primul eşalon. Ne place sau nu, fotbalul rămâne cel mai iubit sport pe acest continent, în acest oraş. Cei care nu acceptă acest lucru ar trebui să se mute în America, în Japonia sau în Noua Zeelandă!

Profesionalismul de la handbal, ambiţia de la volei şi rugby, până la urmă munca tuturor celor implicaţi în sportul sucevean, merită apreciere şi susţinere. Nimeni nu vă fură din traistă, aşa cum nici infrastructura oraşului nu depinde de banii daţi la fotbal. Ne lipseşte acest sport! Cu mercenarii lui, cu infatuaţii lui, cu escrocii lui, doar fotbalul poate să atragă mii de suceveni în tribune. Rapid CFR nu va primi 12 miliarde în acest an, dar va avea bani să tragă la promovare. În acelaşi timp, activitatea “ceferiştilor” ar trebui supravegheată îndeaproape de către Curtea de Conturi. În anii trecuţi, cu bani mult mai mulţi, Cetatea a strâns datorii la bugetul de stat în valoare 23,6 miliarde de lei vechi. Nu am vrea ca şi Rapidul să păţească la fel. Ne-am înţeles, domnule preşedinte?

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Să fim echitabili!"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*