Rocadă pe banca Universităţii

Debutul slab de sezon al echipei locale de handbal l-a făcut pe Leonard Bibirig să renunţe la funcţia de antrenor principal al Universităţii. Tehnicianul s-a retras la echipa a doua, iar Chiruţ şi compania sunt antrenaţi momentan de Răzvan Bernicu.

Conform directorului tehnic Petru Ghervan, Leonard Bibirig intenţiona de mai mult timp să renunţe la funcţia de antrenor principal al Universităţii. Jocul slab al handbaliştilor suceveni în primele două etape ale Ligii Naţionale, a pus însă capac.

“El şi-a dat demisia de vreun an şi jumătate. Lucra cu demisia pe masă pentru că era nemulţumit de anumite lucruri. Acum însă a fost foarte hotărât şi a spus că nu mai lucrează cu prima echipă indiferent de ce hotărăşte clubul. Este în continuare sub contract cu noi, dar crede că nu mai poate să scoată rezultate. Sunt de acord cu el, pentru că este evident că avem o problemă la echipă”, a anunţat Petru Ghervan.

În aceste condiţii, responsibil cu pregătirea meciului de la Târgu Jiu este fostul tehnician al echipei secunde, Răzvan Bernicu. Aceasta este o măsură provizorie, mai multe decizii legate de viitorul Universităţii urmând să fie luate după o analiză amănunţită.

“În momentul de faţă Răzvan Bernicu este antrenorul primei echipe, dar este o soluţie tranzitorie. Trebuie să vedem în ce compartiment sunt cauzele şi nu exclud aici nici o persoană şi nicio o parte a clubului. Jucăm prost şi trebuie să ne analizăm cu toţii, după care vom vedea ce măsuri trebuie luate. Momentul este neplăcut. În plin campionat este greu să modificăm din mers anumite lucruri. Nu vor fi schimbări fundamentale de joc şi de concepţie, dar vom ajunge la o concluzie poate chiar după meciul de la Târgu Jiu. Vom vedea cum vom putea continua activitatea şi vom lua, fără reţinere, orice decizie se va impune. Suntem bărbaţi maturi şi trebuie să înţelegem că nu de persoane depinde treaba asta, ci de reguli şi principii. Răzvan are experienţă la echipa a doua, ştie ce jucăm şi la prima echipă pentru că a pregătit-o în anumite perioade când nu putea Leonard. Eu îl ajut cu ce pot, merg la antrenamente poate mai des decât altă dată şi cred că pentru moment lucrurile vor putea să funcţioneze aşa”, a mai spus Petru Ghervan.

Leonard Bibirig a venit la Suceava în vara anului 2007, iar timp de doi ani a fost jucător şi antrenor secund al Universităţii. Din 2009 şi până în prezent a condus echipa locală de handbal în calitate de antrenor principal, cu o pauză în perioada iulie-noiembrie 2011, când banca tehnică a fost condusă de Stelian Bursuc. În cariera sa de jucător, Leonard Bibirig a câştigat trei titluri de campion al României, trei cupe ale României şi a jucat în peste 90 de meciuri ale Echipei Naţionale, unde a fost şi căpitan.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *