Rezultate excelente pentru înotătorii de la CSŞ

Inot - CSS Suceava

Înotătorii de la CSŞ Suceava s-au întors cu nu mai puţin de 19 medalii de la etapa regională a Campionatului Naţional de cadeţi, competiţie ce s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, în bazinul din Bacău, în prezenţa a 115 sportivi de la 22 de cluburi.

Performerul delegaţiei a fost Călin Moscaliuc, acesta reuşind să se impună în patru probe de concurs: 100 şi 200 de metri liber, 100 de metri spate şi 100 de metri fluture. Tot patru medalii a cucerit şi Ioana Năstaca, trei de aur, în probele de 100 de metri fluture, 100 şi 400 de metri liber, şi una de bronz, la 100 de metri spate. Şerban Cotos nu a fost mai prejos, rădăuţeanul câştigând aurul la 100 de metri fluture şi 400 de metri liber şi argintul la 100 de metri liber şi 100 de metri spate. Sebastian Croitor a obţinut trei medalii de bronz în probele de 100 de metri spate, 100 şi 400 de metri liber. Ionuţ Socoliuc a cucerit argintul la 100 de metri bras, iar în alte trei rânduri sucevenii au luat bronzul prin Cosmina Aaniţei (100 liber), Paul Roman (100 fluture) şi Ştefan Ropan (100 bras).

Graţie acestor rezultate, după patru reuniuni de concurs, CSŞ Suceava a ocupat primul loc în clasamentul general pe echipe, fiind urmată pe podium de Atena Constanţa şi Aqua Sport Galaţi.

Condusă de antrenorii Cezar Moscaliuc, Luis Lăcătuş şi Andrei Pinticanu, delegaţia clubului CSŞ Suceava a fost alcătuită din 11 sportivi: Şerban Cotos, Sebastian Croitor, Vlad Brandis şi Ştefan Ropan – 14 ani, Victor Turluianu şi Ioana Năstacă – 13 ani, Călin Moscaliuc, Ionuţ Socoliuc, Paul Roman, Robert Popescu şi Cosmina Aaniţie – 12 ani.

“Ţin să-i felicit pe aceşti copii pentru rezultatele excelente obţinute la etapele regionale şi la competiţiile naţionale din această primăvară. Acum aşteptăm cu nerăbdare Campionatele Naţionale Şcolare ce se vor desfăşura la începutul lunii mai”, a precizat antrenorul sucevean Cezar Moscaliuc.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Rezultate excelente pentru înotătorii de la CSŞ"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*