După primele două etape ale Ligii Fantastice GazetaSV se poate spune că echipele sunt destul de echilibrate, nici una nereuşind să se desprindă la o distanţă apreciabilă. Astfel între primul loc şi echipa de pe locul şapte sunt doar 14 puncte, care se pot recupera în etapa ce urmează.
Dacă eşti nemulţumit de câte puncte ai făcut până acum, înseamnă că trebuie să schimbi ceva în echipă. Asta dacă nu iei exemplul unui antrenor din liga a doua (nu spunem ţara) care preferă să nu schimbe nimic când jocul nu merge! Dar aici tu eşti şeful propriei echipe! După ce-ţi afişezi echipa cu My Team… pe cei care crezi că nu mai merită primul “11” le bifezi semnul . În acest moment cei de pe banca tehnică abia aşteaptă să fie trimişi pe teren. În funcţie de cum vrei să schimbi sistemul de joc, îl nominalizezi pe cel care crezi că iţi poate aduce cele mai multe puncte apasând
.
Să urăm Bun Venit! şi ultimilor înscrişi în Ligă… Rapid CFR Suceava şi The Stars, care se pare că au depăşit tracut debutului şi ameninţă podiumul!
Scrie un comentariu! la "Repetiţie pentru Liga Fantastică"