Rapidiștii: „Cine e vinovat să plătească!”

Tudoreanu Balan

Conducerea divizionarei secunde Rapid Suceava a organizat joi o conferință de presă ad-hoc în care a încercat să aducă unele lămuriri după scandalul iscat la meciul de miercuri de la Berceni, meci înaintea căruia oficialii clubului ilfovean i-au acuzat pe omologii lor de pe Areni că au încercat, prin intermediul jucătorului Ionuț Fâșie, să ofere o sumă de bani echipei din Berceni pentru a o lasă mai moale.

Bogdan Tudoreanu, președintele clubului sucevean, a anunțat că-i va da în judecată pe cei de la Berceni. Ce s-a întâmplat la Berceni depășește orice limită. Mă refer aici la organizarea meciului și la scandalul pe care l-a făcut domnul „Ciorbă” (n.r. managerul clubului ACS Berceni, Dumitru Tudor), la acele acuze pe care le-a făcut dumnealui. Ne-au luat cu amenințări și injurii de când am ajuns la stadion. Noi am luat legătura cu un avocat, am vorbit și cu șeful Departamentului de Integritate al FRF, iar luni îi vom da în judecată pe cei de la Berceni. Cine e vinovat să plătească. Noi nu am contactat pe nimeni, n-am sunat niciun jucător de-al lor. Dacă au dovezi, să vină cu ele. Toată conducerea noastră a plecat cu echipa, cu autocarul, marți la prânz. Nu aveam cum să fim luni prin București. Nu poți să denigrezi un club într-un asemenea hal. Se va face o anchetă și sunt sigur că o să se afle adevărul, a spus Tudoreanu.

Bogdan Tudoreanu a negat și faptul că rapidiștii i-ar fi motivat financiar pe cei de la Gloria Buzău pentru a câștiga meciul cu ACS Berceni din urmă cu două etape: “Ce interes aveam să le dăm bani celor de la Buzău, când interesul lor este să se salveze? Era normal să-și dorească să câștige un joc acasă. Dacă au probe, să demonstreze și acest lucru. N-am dat niciun ban la niciun fel de joc”.

Bălan reclamă comportamentul oficialilor ilfoveni și maniera de arbitraj

La rândul său, antrenorul Daniel Bălan s-a arătat dezgustat atât de comportamentul oficialilor ilfoveni cât și de prestație brigăzii de arbitri condusă de Laurențiu Ionașcu.

“Este inadmisibil să se întâmple așa ceva în Liga a II-a. Eu sunt dezamăgit de ce am văzut pe teren, la meci. Cei de pe banca tehnică de la Berceni au început să arunce cu sticle spre banca noastră și ne-au injurat jucătorii. Plus arbitrajul, unul de care nu vreau să mai am parte la vreun meci. Din câte am înțeles, acel arbitru a condus în acest sezon două meciuri la nivelul Ligii a II-a. Nu se poate ca un meci între două candidate la evitarea retrogradării să ai un arbitru neexperimentat”, a declarat Bălan.

Tudor: „La fiecare gol mă distram cu ei”

Dumitru Tudor a povestit la radiosport1.ro modul cum s-a manifestat în timpul meciului: „Am auzit că mă dă în judecată. Mă distrează. Am să-i dau 50 sau 100 de lei să-i adauge celor 5 miliarde de la consiliul județean. Mă mir că mai are curajul să deschidă gura. Nu-l văd bine după ce Fâșie merge luni la FRF și declară ceea ce a scris și în fața observatorului de joc. Nu aveam cum să-i intimidez eu jucătorii. Ședința a fost la etaj și doar ei au intrat în vestiarul nostru. Poate că ei au fost acolo și le-a spus că am aflat și că e groasă treaba. La fiecare gol mă distram cu ei și le strigam 40 de milioane, apoi 80 și am ajuns la 120 de milioane”.

De unde a pornit tot scandalul

Reacțile rapidiștilor vin după afirmațiile făcute miercuri de managerul clubului ACS Berceni, Dumitru Tudor.

“Cei de la Suceava au contactat de două ori un jucător de la noi, pe Fâșie, promițându-i 40 de milioane de lei vechi pentru fiecare coleg dacă vor trânti meciul. Am înștiințat FRF-ul, CCA-ul, știu toți cei implicați. Cei de la Suceava sunt surpriși acum, nu credeau că noi îi vom denunța. După meci voi da o declarație în care voi spune tot cu lux de amănunte. Sucevenii au primit 5 miliarde de lei vechi de la Primărie și cu aștia vor să cumpere meciul în loc să facă ceva la echipa lor. Avem informații că la Buzău, au dat 20 de milioane ca să ne bată Gloria pe noi. Jucătorii vorbeau între ei pe teren”, a spus Dumitru Tudor la SPTFM.

Aflați în plin scandal, rapidiștii își joacă ultima șansă de a rămâne în Liga a II-a, sâmbătă, pe stadionul Areni, în fața Gloriei Buzău.

COMENTARII:

9 Comentarii la "Rapidiștii: „Cine e vinovat să plătească!”"

  1. Cand ati facut de doua ori 2/1 nu va mai certati…atunci a fost bine…s-a incasat

  2. SA VA FIE RUSINE!!!
    Mai aveti tupeul sa deschitedi gura!!! „TEDY BOSS”, Domnule PRESEDINTE, va rog frumos sa incetati cu acest balci ordinar!!!!! Este o rusine ce ati facut din echipa asta is ati dus-o in pragul penibilului!!! Incapabilitatea de a conduce un club, de a-l manageria si administra asa cum trebuie va adduce in umbra PENIBILULUI, si Dumneavoastra vreti sa mai inghitim tot ce ne „vindeti” in media?!

    RUSINE!!!!! O spun a nu stiu cata oara.. MULTUMIM PENTRU TOT DOMNILOR!!!!! Ati reusit sa ne aduceti pe prima pagina a ziarelor :)))))) FRUMOS!!!
    BUCOVINA a spus ADIO, pe veci, sportului!!! VA MULTUMIM Domnule „TEDY” (cu morcov prosapat pentru o viata sanatoasa) :))) Va multumim domnule Moldovan & CO pentru PROMOVAREA in Liga OIERILOR!!!
    O sa umplem la refuz ARENA „cu BALEGAR” de la Ilisesti, Pucioasa, Pascani, Roman samd.. Multumim frumos!!! Asta am ajuns sa jucam pe IMAS si ne batem joc de un public minunat, ce a demonstrate de nenumarate ori ca SIMTE FENOMENUL si ca INIMA bate pentru BUCOVINA!!!! (meciurile Forestei, Cetatii, meciurile din cupa vs. Gaz Metan, Rapid, Petrolul..).. iar voi, DOMNILOR!!!, va bateti joc!!!!

    MULTUMIM!!!! VA DORIM TOATE CELE BUNE si un calduros.. EUM din SUFLETUM !!!!
    ATI OMORAT BUCOVINA !!! ATI OMORAT SPIRIRUL CETATII, INIMA RAZESILOR, TRECUTUL TARII DE JOS, ISTORIA BUCOVINEI!!!!

    RUSINE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! D E M I S I A!!!!!!!!!

  3. ted,PRESEDINTE???Culmea ironiei.Un analfabet paralel cu fotbalul isi spune PRESEDINTE!Asteptam sa vorbeasca domnii Moldovan si Ciutac.

  4. DOMNII MOLDOVAN SI CIUTAC NU MAI AU CUVINTE DUPA TOT CE AU FACUT PENTRU ECHIPA.SE ASCUND CA COPII MICI DUPA FUSTA MAMEI SI L-AU BAGAT LA INAINTARE PE TED SA VORBEASCA DESPRE FENOMENUL NUMIT FOTBAL CU CARE EL NU PREA ARE TREABA.SA DORIT RETROGRADAREA DIN TOTDEAUNA DE ACEEA L-AU PASTRAT LA CLUB CA SA FIE UNS PRESEDINTE PENTRU LIGA A3A.RUSINE DOMNILOR VETI RAMANE IN MEMORIA NOASTRA A CELOR CARE IUBIM ECHIPA ACEASTA CA CEI CARE ATI DISTRUS UN VIS FRUMOS A ORECARUI SUPORTER SUCEVEAN ACELA DE A VEDEA VREODATA ECHIPA SUCEVEI IN LIGA 1.

  5. Secretul succesului?!
    Pune-l pe Moldovan Presedinte de club si ai SUCCESUL GARANTAT!!! RETROGRADAREA si FALIMENTUL ECHIPELOR !!!!!!!!
    Bravo Domnule Moldovan! FELICITARI!!! Ai mai reusit o promovare istorica!!!!

    DEMISIA!!!!!!!!

  6. Suceveanul din Burdujeni | 23 mai 2016 at 19:00 | Răspunde

    Conducatorii aduc bani intr-un club si tot conducatorii aduc jucatori la o echipa. Ca doar nu vin de nebuni,singuri si nici nu-i aduce magazionerul. Cineva negociaza cu ei, cineva le promite marea cu sarea, cineva le face contracte. Nu au nicio vina actualii jucatori pentru ca echipa Sucevei a ajuns…….. unde a ajuns. Atat au putut. Vinovati sunt cei din fruntea clubului. Aaaaa, nu au avut bani o perioada si s-au chinuit…..stim asta. Stim ca nu au fost bani pentru achizitionarea de jucatori, dar mai stim si faptul ca multi jucatori nu au venit la Suceava datorita conditiilor de aici.Daca esti un conducator bun si mai ales un conducator bine intentionat, iesi, anunta-ti demisia si motiveaza:” – Nu sunt bani la club si atunci cand vor veni e posibil sa fie prea tarziu!”. Cu ce ne incalzazeste acum doua-trei demisii.Cu nimic. Ce rost are sa injuram pe forumuri niste oameni care stiau ca nu pot ajuta si cu toate acestea au ramas langa echipa? De ce au facut-o??? E cat se poate de simplu: pentru bani.Multi bani.

  7. ce fete de prosti au amandoi, ne meritam soarta cu astia, pe langa ca sunt urati sunt si prosti.

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*