Rapid Suceava- SC Bacau: 3-1

Rapid Suceava s-a impus cu scorul de 3-1 in fata formatiei SC Bacau, intr-un meci desfasurat astazi pe stadionul Areni si care a contat pentru etapa a II-a din cadrul Ligii a III-a.

Prima repriza a consemnat un joc incrancenat, oaspetii apeland inca din debutul partudei la numeroase duritati pentru a fragmenta jocul de pase al “ceferistilor”. Poposita la Suceava din postura de favorita la promovare, formatia bacauana a reusit sa deschida scorul in minutul 42 prin autogolul lui Branza, care a deviat nefericit o minge venita din corner.

Rapidistii si-au revenit odata cu startul reprizei secunde, iar pe fondul presiunii exercitate la poarta bacauana au restabilit egalitatea in minutul 72, cand nou-intratul Golofca a scapat pe partea dreapta si l-a executat pe Ignatescu cu un sut plasat din coltul careului mare. “Alb-visinii” au trecut in avantaj doua minute mai tarziu, gratie golului semnat de Negru, care a finalizat printr-un lob de efect o pasa lunga primita de la Pascal.

Formatia suceveana a scapat definitiv de emotiile victoriei cu cinci minute inainte de fluierul final, cand Apetri a dejucat pasul la offiside facut de defensiva bacauana si dupa ce l-a driblat pe goalkeeperul Ignatescu, a marcat pentru 3-1, stabilind totodata si scorul final.

Rapid Suceava a inceput meciul in urmatoarea alcatuire: Pascal – Spatar, Sava, F. Plamada, Pantea – Apetri, Branza, Romaniuc, Oniu – I. Plamada, Negru. Dupa pauza au mai intrat: Suleru si Golofca.

Etapa a II-a:
CSM Focşani – Luceafarul Mihai Eminescu 1-0
Rapid Suceava – SC Bacău 3-1
CSM Paşcani – Politehnica Galaţi 3-1
FCM Bacău – CS Panciu 2-0
Otelul II Galaţi – FCM Oneşti 0-0
Aerostar Bacău – Cetatea Targu Neamţ 3-0
Ceahlaul II si Petrotub Roman au stat.

Clasament: 1. FCM Bacau 6p, 2. Otelul II Galati 4p, 3. Petrotub Roman 3p… 6. Rapid Suceava 3p…

In runda urmatoare, echipa suceveana va evolua pe terenul celor de la Luceafarul Mihai Eminescu.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Rapid Suceava- SC Bacau: 3-1"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*