Rapid CFR – CSM Focşani: 3-0

Rapid Suceava s-a impus azi, cu scorul de 3-0, in fata formatiei CSM Focsani, intr-un meci desfasurat pe stadionul Areni si care a contat pentru etapa a IV-a din cadrul campionatului Ligii a III-a.

Revenita in fata propriilor suporteri cu gandul de a mai sterge din proasta impresie lasata dupa remiza modesta inregistrata saptamana trecuta la Bucecea, echipa antrenata de Bogdan Tudoreanu s-a instalat in jumatatea adversa inca din debutul meciului, astfel ca Suleru a tras primul semnal de alarma la poarta vranceana in minutul 9, sutul atacantului sucevean fiind retinut in doi timpi de goalkeeperul Bors.

Misiunea “ceferistilor” parea sa devina ceva mai facila odata cu minutul 15, cand Stefan l-a faultat din pozitie de ultim aparator pe Suleru, centralul Calin Sangeorzan a scos prompt cartonasul rosu si oaspetii au fost nevoiti sa continue meciul cu un jucator mai putin pe teren. In ciuda superioritatii numerice si a dominarii teritoriale, rapidistii au suferit insa in continuare la capitolul finalizare, unde Fl. Plamada, Jalba si Negru s-au intrecut in ratari pe finalul primei reprize si cele doua formatii au intrat la pauza la egalitate, scor 0-0.

Repriza secunda a consemnat un adevarat asediu la poarta lui Bors, iar inevitabilul s-a produs in minutul 62, cand suceveni au executat un corner de pe partea stanga, Fl. Plamada a pasat scurt pana la Sevaciuc si stoperul gazdelor a deschis scorul cu o lovitura de cap din sase metri.

Reusita avea sa-i descatuseze pe “ceferisti”, astfel ca, peste numai doua minute, Jalba a trecut pe langa majorarea scorului, trimitand mingea in bara transversala dupa o centrare excelenta venita de la Negru.

Formatia suceveana si-au dublat avantajul in minutul 66, cand Sava a iesit cu un balonul la picior din propria jumatate, a pasat in lateral spre nou-intratul Tomescu si mijlocasul de banda a gazdelor a inscris primul gol in tricoul “alb-visiuniu” cu un sut puternic din coltul careului.

Ultima reusita al intalnirii a venit cu doua minute inainte de fluierul final, cand Negru a fost faultat in careul oaspetilor si tot el a marcat de la punctul cu var, inchizand tabela la 3-0.

Rapid Suceava: Gavriloaia – Oniu, Sevaciuc, Sava, Pantea – Apetri, Fl. Plamada, Romaniuc, Jalba – Suleru, Negru. Dupa pauza au mai intrat: Tomescu, Golofca, Spatar si Corban.

CSM Focsani: Bors – Dumitriu, Craciun, Stefan, Nistoroiu – Milea, Suvac, Manorescu, Toma – Bucataru, Predoiu. A mai intrat: Ciornei.

In urma victoriei de azi, Rapid Suceava a urcat pe locul 3 in clasament, cu 7 puncte acumulate in 4 etape.

Clasamentul golgheterilor Seriei I:

4 goluri: Ioan Harbuzaru (Petrotub Roman);
3 goluri: Cezar Tofan (FCM Onesti), Catalin Vraciu (FCM Bacau);
2 goluri: Mircea Negru (Rapid Suceava), Francis Agbleta (Politehnica Galati), Marius Pricop (ASC Bacau), Ionut Radu (FC Panciu), Alexandru Balaban (FC Panciu), Cristian Rascu (CSM Pascani), Andrei Lipovanu (FCM Bacau), Gabriel Boghianu (FCM Bacau), Cosmin Garleanu (Otelul II Galati).

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Rapid CFR – CSM Focşani: 3-0"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*