Si-au schiţat programul

Conducerea formaţiei Bucovina Rădauţi a stabilit în mare măsură programul de pregătire pentru urmatorul sezon al Ligii a III-a. “Galben-albaştrii” se vor reuni la începutul lunii iulie, iar stagiul de pregătire centralizată îl vor efectua la Siret.

Rădăuţenii aşteaptă şedinta de vineri a Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal pentru a afla formatul campionatului 2013/2014. În funcţie de acest lucru, va fi stabilită şi data exactă a reunirii lotului, 1 sau 8 iulie.

“La început ne vom pregăti în localitate, unde vom organiza şi un trial sau două. Pe finalul lunii vom pleca în cantonament la Siret. Avem în plan mai multe meciuri amicale în compania echipelor de Liga a III-a şi a IV-a din zonă. Am discutat deja cu cei de la Paşcani, Dorohoi, Sporting, iar dacă va promova, vom juca şi cu FC Pojorâta”, a declarat managerul Manuel Costache.

Până să se întoarcă la treaba, „galben-albaştrii” se vor întâlni la banchetul de final de sezon. În cadrul evenimentului, programat vineri, se vor achita ultimii bani către jucători şi se vor acorda mai multe premii speciale. În condiţiile în care Federaţia a stabilit ca echipele din Liga a III-a să nu mai poată legitima fotbalişti extracomunitari, Bucovina Rădăuti s-a despărţit de Vitu şi Agbleta. Managerul Manuel Costache a anunţat însă că echipa nu se va schimba prea mult faţă de sezonul trecut.

“Vor mai pleca maxim 4-5 jucători. Cei care îşi doresc să meargă la alte echipe şi au oferte concrete, benefice şi pentru clubul nostru, pot pleca. Noi suntem în căutarea unor jucători pentru a ne întări echipa, iar prioritară este găsirea unui atacant”, a mai spus conducătorul Bucovinei.

“Rădăuţenii” au ca obiectiv în noul an competiţional o clasare mai bună decât în precedentul sezon, când au încheiat pe poziţia a 8-a din 11 echipe.

COMENTARII:

2 Comentarii la "Si-au schiţat programul"

  1. Bafta iti doresc Manu 🙂

  2. mult succes in continuare , dar cred ca se impune o remaniere si a lotului si a bancii tehnice

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*