Pătrăuţi – Iacobeni, în finală

Florconstruct Patrauti si Minerul Iacobeni sunt cele doua formatii sucevene care vor confrunta in acest an, pe stadionul Areni, cu trofeul pe masa, in finala fazei judetene a Cupei Romaniei la fotbal.

In ciuda parcursului modest din campionat, acolo unde se zbate in zona retrogradarii, Florconstruct s-a calificat in ultimul act,al cupei, dupa ce s-a impus, cu scorul de 3-2, in fieful celor de la Bradul Putna, intr-un meci disputat miercuri si care a contat pentru semifinalele competitiei. Gruparea din Patrauti a lasat senzatia ca si-a asigurat locul in finala inca de pe parcursul primei reprize a jocului de la Putna, intrand la pauza cu un avantaj de doua goluri, gratie unei duble semnate de Chis. De partea cealalta, gazdele au replicat in primul sfert de ora al partii secunde, cand au restabilit egalitatea in urma reusitelor semnate de Roman si Schipor. Sperantele de calificare ale trupei pregatite de Vasile Cretan s-au spulberat insa in ultimele minute ale timpului regulamentar, cand acelasi Chis si-a trecut in cont hattrick-ul si a inchis tabela de marcaj la 3-2 in favoarea celor de la Florconstruct Patrauti.

In cealalta semifinala, Minerul Iacobeni s-a calificat in ultimul act al Cupei Romaniei, dupa ce s-a impus, la loviturile de departajare, scor 6-5, pe terenul celor de la Sporting Bunesti. Dupa o prima repriza alba, revelatia actualei editii a competitiei a deschis scorul prin Beclea, care a finalizat cu gol o actiune personala. De partea cealalta, echipa pregatita de Relu Buliga a replicat la o ora de la fluierul de start, cand Ivan a restabilit egalitatea, dupa ce a trimis mingea cu capul in poarta gazdelor in urma unei lovituri de colt. Sporting Bunesti nu si-a abandonat insa visul de a ajunge in finala si a revenit in avantaj la jumatatea partii secunde, cand C. Munteanu a transformat fara emotii o lovitura de la 11 metri. Plusul de experienta din tabara oaspetilor a iesit din nou in evidenta cu un sfert de ora inainte de finalul timpului regulamentar, cand acelasi Ivan a executat perfect o lovitura libera de la 25 de metri si a trimis meciul in prelungiri. Reprizele suplimentare nu au modificat insa tabela de marcaj, astfel ca invingatoarea s-a decis la loteria penaltyurilor, unde norocul le-a suras celor de la Minerul Iacobeni, care s-au impus cu scorul 4-3 dupa seriile de executii de la punctul cu var si cu 6-5 la general.

Finala fazei judetene a Cupei Romaniei, care va aduce fata in fata gruparile Florconstruct Patrauti si Minerul Iacobeni, va avea loc pe data de 12 iunie si va fi gazduita de stadionul Areni. Castigatoarea va avea dreptul de a evolua in primul tur al fazei nationale din cadrul Cupei Romaniei “Timisoareana” la fotbal, editia 2011-2012. Momentan, trofeul fazei judetene se afla in vitrina gruparii Viitorul Veresti.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Pătrăuţi – Iacobeni, în finală"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*