Primăria dă din nou bani la fotbal

După patru luni de pauză, echipa locală de fotbal primește din nou bani de la bugetul local. Primarul Ion Lungu a anunțat miercuri că gruparea din „Areni” a reușit, într-un final, să aducă deconturile pentru cei 510.000 de lei încasați de la municipalitate în prima parte a acestui an.

La începutul anului, Primăria și Consiliul Local au aprobat suma de 1,7 milioane de lei pentru ACS Rapid, care și-a schimbat între timp denumirea în Foresta Suceava. Din acești bani, echipa de fotbal a primit 510.000 de lei. Ultima plata a fost făcută în luna aprilie, iar de atunci aleșii locali au așteptat deconturile pentru a putea aloca a doua tranșă de bani.

„Între timp, cei de la fotbal au adus acele justificări și sunt în ordine. Începând din această săptămână clubul Foresta a început să primească bani de la Primărie. Am vazut la televizor meciul cu Timișoara și vreau să-i felicit pentru victoria obținută pentru că au făcut onoare orașului nostru. Avem buget pentru fotbal, lucrurile s-au clarificat și le doresc mult succes în meciul cu Balotești”, a anunțat primarul Sucevei.

Ion Lungu intenționează să fie prezent la primul meci pe care echipa de handbal CSU Suceava îl va susține în noul sezon al Ligii Naționale, miercurea viitoare, pe teren propriu, cu CSM Făgăraș.

„În această dimineață am avut o discuție cu domnul antrenor Chiruț de la handbal, care este optimist în ceea ce privește viitorul echipei. M-a invitat la primul meci de campionat și voi face tot posibilul ca miercurea viitoare să ajung la sala Liceului cu Program Sportiv”, a mai spus Ion Lungu.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

2 Comentarii

  1. ACUM CA SUNT SI BANI JUCATORILOR NU LE RAMANE DECAT SA SE GANDEASCA LA FOTBAL SI SPER SA URCAM CAT MAI SUS IN CLASAMENT.HAI FORESTA!!!…HAI SUCEAVA!!!

  2. frumos, cu putin efort se pot justifica banii furati, doar ca treaba trebuie facuta mai organizat si mai cu grija. hai ca se poate!

Dă-i un răspuns lui Perkele Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *