Premii mai mici pt.sportivi

Sportivii încep să resimtă tot mai mult efectele crizei financiare. Începând cu această lună, premiile şi asa mici pe care le primeau de la Minister pentru rezultatele obţinute, vor fi diminuate până la 50%.

La începutul lunii iunie, Autoritatea Naţionala pentru Sport şi Tineret a emis un ordin prin care anunţă scăderea cuantumului premiilor pentru sportivi. Astfel, recompensele financiare pentru disciplinele olimpice se vor diminua până la 25%. De asemenea, antrenorii şi profesorii care au depistat, selecţionat şi pregătit sportivi, care ulterior, sub îndrumarea altor specialişti au obţinut clasări în competiţii oficiale, nu vor mai beneficia de premii.

Situaţia este mai gravă la disciplinile neolimpice, în cazul Sucevei fiind vorba despre rugby. Pentru antrenorii şi practicanţii acestui sport, cuantumul premiilor se diminuează cu 50%. Şi aici, cei care au descoperit sportivi talentaţi, iar ulterior i-au lăsat pe mâna altor antrenori, nu vor mai fi premiaţi.

În aceste condiţii, singura şansă a cluburilor din subordinea Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret de a menţine aceleaşi premii pentru sportivi, ar fi prin primirea unor subvenţii de la Primărie.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Premii mai mici pt.sportivi"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*