Portarii Cupei Hagi – Suceava

Site-ul www.portarisuceava.ro a desemnat și premiat împreună cu partenerul REUSCH ROMANIA doi portari care s-au remarcat în mod deosebit in cadrul fazei zonale a Cupei Hagi.

La școli premiul de ”Cel mai bun portar” a fost atribuit lui Nan Răzvan Cosmin, component al Școlii Nr. 9. Deși a primit un sigur gol, acest copil cu un an mai mic (n. 2000) decât ceilalți adversari, a reușit să aibă o evoluție deosebită și a pus umărul la calificarea echipei proprii în finală.

Foarte interesant a fost jocul portarului Cotună Alexandru(foto), de la clubul F.C. ”Ceahlăul” Piatra Neamț, care a fost desemnat la cluburi – ”Cel mai bun portar” și de site-ul nostru. La această vârstă Alexandru a arătat multă maturitate în joc și o tehnică specifică deosebită. Se auzea din tribună cum acesta coordona echipa prin indicații cum rar vezi la această vârstă. Evoluția acestui sportiv este amprenta inimosului Anton Florin (40 ani) fost jucător la ”Jiul” Petroșani, ”F.C.M.” Bacău (divizia A), ”F.C.” Bihor și fost antrenor cu portarii la echipa Al – Tadamon (Liga I din Kuweit). Plasamentul acestui sportiv în timpul jocului arată curajul, profesionalismul și încrederea antrenorului de portari în acest talentat copil. Cu o bună tehnică de picior, Cotună Alexandru era plasat la 15 de metri de poarta proprie și când adversarii aveau mingea se comporta ca un adevărat fundaș central ce dubla și își ajuta coechipierii respingând cu piciorul într-un mod precis toate atacurile adverse. Felicitări domnului Anton Florin cât și antrenorului principal Axinia Florin cuplu de antrenori de care cu siguranță vom mai auzi.

Sursa: www.portarisuceava.ro

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Portarii Cupei Hagi – Suceava"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*