Popadiuc a semnat pe 5 ani cu Steaua

Doru Popadiuc (S), de la Romania Under 19, se lupta pentru balon cu Daniel Rosenbichler (D), de la Austria Under 19, in timpul unui meci amical, disputat in Bucuresti, joi, 5 iunie 2014. LAURENTIU MICH / MEDIAFAX FOTODoru Popadiuc (S), de la Romania Under 19, se lupta pentru balon cu Daniel Rosenbichler (D), de la Austria Under 19, in timpul unui meci amical, disputat in Bucuresti, joi, 5 iunie 2014. LAURENTIU MICH / MEDIAFAX FOTO

După Mihăiță Szekely, Daniel Bălan, Dorin Goian și Mihai Guriță, încă un sucevean va îmbrăca tricoul echipei Steaua București. Mijlocașul Ceahlăului Doru Popadiuc a semnat un contract pe 5 ani cu gruparea patronată de Gigi Becali, care va intra in vigoare incepand din iarna. Acesta va castiga 5.000 de euro pe lună în primul sezon la Steaua, urmînd ca salariul să crească progresiv de la o stagiune la alta.

În vârstă de 20 de ani, Popadiuc a început fotbalul la juniorii Cetății Suceava, după care a continuat la Sporting Suceava, avându-i ca antrenori în acest timp pe Radu Cașuba și Cornel Dîrman.

Cornel Darman

„Popadiuc era un copil putin mofturos, dar foarte talentat. Jucam cu el în bandă pentru că avea o viteză foarte bună. A fost unul dintre vârfurile generației de ’95. La un turneu național desfășurat la Sighet am terminat pe locul II, iar Doru a fost goalgheterul întrecerii. Din acel moment a început ascensiunea sa. Sper ca plecarea sa la Steaua să fie de bun augur, să aibă noroc, și să prindă prima echipă cât mai repede”, a mărturisit Cornel Dîrman.

În 2009 Popadiuc a lăsat Suceava pentru Piatra Neamț. Patru ani mai târziu, în iulie 2013, mijlocașul sucevean a debutat în Liga I chiar într-un meci pe terenul Stelei, încheiat cu scorul de 2-1. Au urmat ale 46 de prezențe în prima liga, timp în care a marcat un gol. Popadiuc are și 5 prezențe la reprezentativa de tineret a României.

Toate aceste aspecte au atras atenția clubului Steaua București, care l-a luat pe mijlocașul sucevean de la Ceahlăul la pachet cu Chitoșcă și Ștefănescu, în schimbul sumei de 150.000 de euro.

 

Despre autor

Daniel Vatamanu
Membru fondator al www.GazetaSV.ro | Redactor-prezentator la Intermedia TV Suceava.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Popadiuc a semnat pe 5 ani cu Steaua"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*