Politehnica Timișoara l-a ofertat pe Sebi Nechita

Politehnica Timisoara este interesata de transferul internationalului Sebastian Nechita, mijlocasul celor de la Juniorul Suceava avand sanse sa ajunga la gruparea banateana la finalul sezonului.

Anuntul a fost facut de catre directorul de imagine al clubului timisorean, Sergiu Bumbu, si confirmat de managerul celor de la ACS Juniorul Suceava, Bogdan Pantea. „Sebi este unul dintre cei mai buni mijlocasi defensivi din tara la categoria de vârsta 2003 si s-ar plia excelent pe stilul Poli. La Timisoara ar gasi un mediu excelent pentru a ajunge la cel mai înalt nivel. Juniorul Suceava reprezinta un proiect de viitor pentru fotbalul sucevean si sigur academia domnului Bogdan Pantea va mai promova jucatori talentati”, a declarat Sergiu Bumbu.

Bogdan Pantea considera ca tanarul mijlocas sucevean este pregatit pentru o asemenea provocare. „Poli Timisoara ar reprezenta un pas important în cariera lui Sebi, atât fotbalistic cât si cultural. În ultima perioada evolutiile lui au atras atentia multor cluburi importante din România. Daca totul decurge bine, transferul se va face la vara. Jucatorul este pregatit de o astfel de provocare, dar decizia îi apartine. Le uram succes celor de la Poli si lui Sergiu Bumbu în special, sa ajunga unul dintre cei mai buni manageri sportivi” a declarat Pantea.

Sebastian Nechita a fost monitorizat în trecut de formatii de prim esalon ca FCSB, Universitatea Craiova sau FC Botosani, dar si de Foresta Suceava, alaturi de care a inceput pregatirea de iarna.

Mijlocasul celor de la Juniorul Suceava se afla in acest moment in pregatire cu echipa de juniori under 17 a Romaniei, fiind folosit o repriza in amicalul pe care “micii tricolori” l-au disputat luni, in Israel, contra selectionatei similare a gazdelor. Meciul s-a incheiat nedecis, cu scorul de 0-0.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Politehnica Timișoara l-a ofertat pe Sebi Nechita"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*