Pe locul II la Roman

Boxerii suceveni se pregătesc intens pentru participarea la Campionatul Naţional de juniori. În acest sens, sportivii antrenati de Doru Iftime au concurat la un turneu amical, desfăşurat la Roman.

În perioada 19-20 mai, la Roman, a avut loc a treia ediţie a Memorialului “Dumitru Bardă”. Competiţia a reunit 11 cluburi din ţară, printre care şi CSM Florconstruct Suceava. Pugiliştii pregătiţi de Doru Iftime au avut evoluţii foarte bune, ocupând locul secund în clasamentul pe echipe. La individual, delegaţia suceveană şi-a trecut în cont trei medalii de aur şi două de argint.

“S-au evidenţiat în mod deosebit sportivii cu un stagiu mai mare de pregătire în frunte cu medaliatul cu bronz la Campionatul Naţional de cadeţi de anul trecut, Nicu Bodnar. Ionuţ Nichita l-a surclasat pe fostul component al lotului naţional de juniori la categoria sa, iar Răzvan Donisa, la prima sa competiţie oficiala, a luptat de la egal la egal cu adversării săi, evoluţie care ne dă speranţe pentru un loc pe podium la Campionatul Naţional de juniori. Ţin să mulţumesc celor care ne-au susţinut pentru efectuarea deplasării şi, nu în ultimul rând, conducerii Primăriei pentru aportul financiar adus boxului şi anul acesta”, a declarat antrenorul Doru Iftime.

CSM Florconstruct Suceava a fost reprezentat la Memorialul “Dumitru Bardă” de următorii pugilişti: Alucăi Sebastian, Bodnar Nicu, Ciocan Robert, Nichita Ionuţ şi Donisa Răzvan. Aceştia au încrucişat mănuşile cu sportivi din Roman, Zărnesti, Bacău, Botoşani şi Gheorghieni. Campionatul Naţional de juniori se va desfăşura în perioada 27 mai – 2 iunie la Brăila.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Pe locul II la Roman"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*