Patru medalii la Craiova

Sala Polivalentă din Craiova a găzduit în weekend Campionatul Naţional Individual de lupte pentru juniori. Sportivii suceveni pregătiţi de Valerică Gherasim, Andrei Bolohan şi Daniel Ciubotaru au obţinut patru medalii la competiţia din Bănie.

Campionatul Naţional Individual de lupte pentru juniori a reunit peste 450 de sportivi. Performerul delegaţiei sucevene a fost Teodor Horătău, care a câştigat argintul la categoria 55 de kilograme. Acesta a fost urmat pe podium de un alt sportiv pregătit de Andrei Bolohan la CSM Suceava, Viorel Strugariu. Clubul Sportiv Municipal din Suceava a obţinut a treia medalie prin Daniel Blănari, elevul lui Daniel Ciubotaru luând bronzul la categoria 84 de kilograme. Sebastian Perepeliuc, sportiv antrenat de Valerică Gherasim la LPS Suceava, a fost al treilea în proba de 96 de kilograme. Comportari bune au mai avut Marius Blându şi Sebastian Strejac, aceştia clasându-se pe locul 5.

“Obiectivele au fost îndeplinite. Trebuie remarcat faptul că toţi acesti sportivi sunt în primul an la juniori I”, a declarat antrenorul Valerică Gherasim. Acesta a ţinut să mulţumească pentru sprijin Inspectoratului Şcolar Judeţean, Clubului Sportiv Municipal, Liceului cu Program Sportiv, Consiliului Local şi Consiliului Judeţean.

Despre autor

Daniel Vatamanu
Membru fondator al www.GazetaSV.ro | Redactor-prezentator la Intermedia TV Suceava.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Patru medalii la Craiova"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*