Patru cluburi sucevene la Brașov Indoor Cup

Brasov Indoor Cup

Fotbalul juvenil sucevean este reprezentat de patru cluburi la cea de-a 7-a ediție a turneului Brașov Indoor Cup. Cea mai mare importantă competiție internațională de fotbal în sală pentru copii şi juniori din Europa de Sud-Est este destinată în acest an copiilor născuți între anii 2004 și 2009 și va aduța la start peste 200 de echipe din patru țări.

Juniorul Suceava și Luceafărul Bucovina Suceava vor intra primele în competiție, la categoria de vârstă 2008, acolo unde s-au înscris 39 de echipe. ACS Juniorul face parte din grupa A, împreună cu Real Vaslui, Galactik București și Zimbrul Chișinău. Pe de altă parte, Luceafărul Bucovina a fost repartizată în grupa H, alături de Dinamo București, Prejmer Brașov și Junior Galați.

LPS Suceava și Junior Câmpulung Moldovenesc vor intra în competiție duminică, la categoria 2005. LPS Suceava este în grupa A, cu Juniorul Brașov, LPS Banatul Timișoara și Petrolul Ploiești, iar Junior Câmpulung Moldovenesc face parte din grupa G, împreună cu Școala de Fotbal „Toni Doboș”, Steagul Roșu Brașov și Bucegi Râșnov.

COMENTARII:

1 Comentariu la "Patru cluburi sucevene la Brașov Indoor Cup"

  1. Vedeti ca ACS JUNIOR C-lung Moldovenesc (grupa 2005)participa si la turneul ENJOY SPORT’S WINTER CUP Brasov (05.02. – 07.02.2016).

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*