Paşcani, un adversar tare

Pentru prima dată de la promovarea în Liga a III-a, Sporting Suceava va juca sâmbăta în faţa propriilor suporteri. Echipa antrenată de Claudiu Sevaciuc înfruntă Paşcaniul, de la ora 15:00, într-un meci din etapa a 6-a.

Singura incertitudine în lotul Sportingului pentru partida de la sfârşitul acestei săptămâni planează asupra lui Dinu Oniu. Fundaşul sucevean a suferit o uşoară accidentare, dar este posibil să fie recuperat până la ora jocului. În schimb, recuperarea lui Mihai Guriţă va dura mai mult decât se anticipa, astfel că şansele ca atacantul să prindă vreun meci până la finalul turului sunt minime.

“Ne aşteaptă, cred, cel mai dificil joc de pe teren propriu de până acum. În primele etape păşcănenii au arătat că pot învinge pe oricine pe teren propriu, iar cel mai bun exemplu este victoria contra celor de la SC Bacău. În deplasare pare o echipă care nu poate să pună mari probleme, dar noi suntem preocupaţi în mod special pentru această partidă. Trebuie să facem un joc bun pe întreg parcursul celor 90 de minute pentru a obţine victoria”, a declarat antrenorul Claudiu Sevaciuc.

În momentul de faţă, Sporting Suceava ocupă locul 3 în clasamentul seriei, la un punct în spatele liderului CSM Moineşti. De cealaltă parte, adversarii de sâmbătă ai sucevenilor sunt pe poziţia a 7-a. În ultima întâlnire oficială, desfăşurată în luna aprilie, pe Areni, cele două formaţii au încheiat la egalitate, scor 2-2.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *