Ostrovanu, victorios prin KO în gala de la București

Luptatorul sucevean Andrei Ostrovanu a incheiat anul 2019 in forta, cu o victorie in fata africanului Nonni Issouf, obtinuta duminica seara, in Sala Polivalenta din Bucuresti, in cadrul galei de kickboxing Colosseum Tournament XVII. Ostrovanu a castigat prin knockout in primul minut al reprizei a doua, o lupta disputata in limitele categoriei 71 de kilograme si arbitrata chiar de falticeneanul Ionut “Pitbull” Atodiresei. “Ma bucur ca am reusit sa-mi adaug o victorie in palmares chiar de Ziua Nationala a Romaniei. Multumesc tuturor celor care m-au sustinut atat din sala, cat si din fata televizoarelor”, a fost mesajul transmis de luptatorul sucevean.

Victoria de duminica seara a fost cea de-a 36-a in 42 de meciuri obtinuta de Andrei Ostrovanu la profesionisti. Acesta a inceput sa practice kickboxul in urma cu noua ani, la Devencea Suceava, sub indrumarea lui Nicolae Morosan, iar in prezent se pregateste la clubul Ayo Gym Baia Mare.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Ostrovanu, victorios prin KO în gala de la București"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*