Onciu, aproape de Rapid
Rapidul se pregăteşte să dea o ultimă lovitură pe piaţa de transferuri chiar în ultima zi de mercato. Gruparea de pe Areni este foarte aproape să-l repatrieze pe mijlocaşul sucevean Marius Onciu. În vârstă de 27 de ani, Onciu şi-a reziliat recent contractul cu Ceahlăul Piatra Neamţ, iar în lipsa unei alte oferte din Liga I pare tentat să revină la echipa din oraşul natal după 5 ani petrecuţi sub Pietricica.
“Este destul de greu să-mi găsesc acum un angajament în prima ligă, aşa că următoarea opţiune este Rapid Suceava. Banii ştiu că nu sunt foarte mulţi la nivelul Ligii a II-a, dar este important că revin acasă. Cu o parte dintre băieţi, cum ar fi Roheţki, Negru, Sumanariu sau Golofca am mai jucat la Cetatea, aşa că nu-mi va fi greu să mă acomodez. Dacă mă înţeleg cu conducerea clubului, de mâine (n.r azi.) mă prezint la antrenamente pe Areni”, a zis fostul mijlocaş al Ceahlăului.
Onciu urma să se întâlnească aseară cu preşedintele executiv al Rapidului, Dumitru Moldovan pentru a pica de acord asupra unui eventual contract. “Dacă vine şi Onciu, este treaba bună, suntem acoperiţi pe axul central al echipei”, consideră Dumitru Moldovan.
Marius Onciu ar fi cel de-al treilea jucător transferat de “ceferişti” în intersezon, după venirile atacantului Alex Buziuc (Gaz Metan Mediaş) şi a fundaşului Romeo Soare (Unirea Slobozia), ultimul semnând în cursul zilei de luni un contract valabil pe un an şi jumătate cu Rapid.
De asemenea, în perspectiva viitorului sezon, atunci când echipele de Liga a II-a vor fi obligate de regulament să titularizeze în fiecare meci doi jucători sub 19 ani, Rapidul încearcă să coopteze în lot trei juniori de la LPS Suceava, este vorba Liviu Jitariuc, Alin Florescu şi portarul Toma Niga. “Ceferiştii” i-ar vrea pe cei trei încă din această iarnă, dar se lovesc de refuzul conducerii LPS, care se cramponează să-i folosească în retur în Campionatul de Juniori Republicani.
Chido daca ai noutati in legatura cu Onciu (daca sau inteles sau nu ) sa ne spui si noua ! Multumesc !
A semnat pe 1 an si jumatate cu Rapid.
perfect !
Multumim Gazeta Sv ! Pacat ca a plecat Matei si in afara de Buziuc nu au mai adus un atacant bun ! Dupa mine cred ca odata cu plecarea lui Matei vor fi goluri mai putine marcate de Rapid !
Bai Dumitrule am eu o sugestie pentru tine in atac sa acoperi plecarea lui Matei ! Cunosc un copil la Spuma Darmanesti bun jucator..Cruti il striga colegii , la fizic zici ca e Bony de la City dar la joc e Gervinho2 . ce zici ti-l trimit la antrenamente sa te convingi ?
Votati-l pe Bogdan Tudoreanu pe site-ul http://www.liga 2 la cel mai bun antrenor din liga 2 ! Suceava are cea mai frumoasa galerie din liga 2 ! Hai sa aratam ca suntem uniti si tinem la jucatorii si antrenorii rapidului ! Poate merita si Ted votul nostru dupa locul ocupat de Rapid !
amice, ești idiot?
amice, ești idiot?