O nouă remiză în campionat

Rapid Suceava a scapat neinvinsa din primele doua deplasari ale campionatului. Echipa antrenata de Marin Barbu a bifat o noua remiza, scor 1-1, in meciul desfasurat astazi pe terenul gruparii Dunarea Galati, in etapa a III-a a Ligii a II-a.

“Ceferistii” au avut inceput perfect partida de pe stadionul “Ancora”, in conditiile in care la doar un sfert de ora de la fluierul de start, Somodean a comis hent in careu, iar centralul bucurestean Sorin Antonie le-a pus oaspetilor mingea pe punctul cu var de la 11 metri. Titularizat in premiera in actualul sezon, Ionesi a transformat penaltyul si si-a trecut in cont al treilea gol in doua etape. 13 minute, cu ghinon, atat au rezistat insa rapidistii in avantaj, Dunarea restabilind egalitatea in minutul 28, cand Neagu a inscris din sase metri, dupa o centrare trimisa de Florea de pe partea dreapta. Galatenii putea prelua conducerea cu sapte minute inainte de pauza, dar Pascal a fost salvat de transversala la un sut din marginea careului expediat de Istrate si cele doua formatii reveneau la vestiare cu 1-1 pe tabela.

La reluarea jocului, ambele tabere au fost zgarcite cu fazele de gol. Asta pana in minutul 60, cand Cainari a nimerit la randul lui transversal portii aparate de Olaru cu un sut de la 22 de metri. De partea cealalta, galatenii au avut o ultima sansa de marca in minutul 84, in urma unei corner. Pe finalul timpului regulamentar, rapidistii puteau da lovitura pe malul Dunarii, dar executia lui Mircea Negru a trecut la o palma de tinta. Scor final 1-1 si “ceferistii” raman neinvinsi pe teren strain in campionat din luna decembrie a anului trecut, cand plecau invinsi de la Otopeni.

Dunarea Galati: Olaru – L. Radu, Somodean, Hristian, Sorin Cucu – Chebac, Stelian Cucu, V. Florea (’64 Moise) – Gohoreanu (’69 Cenk), Istrate, Neagu.

Rapid CFR Suceava: Pascal – Balan, Fl. Plamada, Sava, Semeghin – Cerlinca (’88 Fedorovici), Velescu, Stanescu (’45 Golofca, ’75 Cristescu), Ionesi – Cainari, Negru.

Rezultatele etapei a III-a:
Unirea Tarlungeni – Rapid Bucuresti 0-1
FC Clinceni – Unirea Slobozia 3-1
CF Braila – CSMS Iasi 1-2
SC Bacau – Farul Constanta 1-2
Dunarea Galati – Rapid Suceava 1-1
ACS Berceni – Sportul (nedisputat)
Gloria Buzau a stat in aceasta runda.

Clasament:
1.    CSMS Iasi    3    3    0    0    7-3    9p
2.    FC Clinceni    3    2    1    0    10-5    7p
3.    Farul Constanta    3    2    1    0    4-2    7p
4.    Rapid Bucuresti    3    1    2    0    3-2    5p
5.    Rapid Suceava    2    0    2    0    3-3    2p
6.    CF Braila    3    0    2    1    6-7    2p
7.    Unirea Slobozia    3    0    2    1    5-7    2p
8.    ACS Berceni    1    0    1    0    1-1    1p
9.    Dunarea Galati    1    0    1    0    1-1    1p
10.    Gloria Buzau    2    0    1    1    2-3    1p
11.    Unirea Tarlungeni    3    0    1    2    2-4    1p
12.    Sportul Studentesc    0    0    0    0    0-0    0p
13.    SC Bacau    3    0    0    3    2-8    0p

In etapa urmatoare a sezonului regulat, Rapid Suceava va primi sambata, incepand cu orele 11.00, pe stadionul Areni, replica nou-promovatei ACS Berceni.

COMENTARII:

12 Comentarii la "O nouă remiză în campionat"

  1. nelu hai suceava | 18 septembrie 2013 at 20:24 | Răspunde

    BRAVO VA SPUN DIN OLANDA FELICITARI TUTUROR DIN FORMATIA RAPID SUCEAVA SUCCES MAI DEPARTE PENTRU PRIMAR SI CONSILIUL JUDETEAN CE SA MAI FACA ECHIPA SA VA DEMONSTREZE CA TREBUIE SA BAGATI BANI AN FOTBAL????????????????? SUNTETI O RUSINE A ACESTUI ORAS VA URMARESC DE PE CONTINENT PROMITETI SI NICIODATA NU VA TINETI DE CUVANT PARCA ATI SCOATE BANI DIN BUZUNARUL VOSTRU DESTEAPTATE GUSET DE LA PRELIPCA CUM SAU FOLOSIT BANI TOT ANTREABA EDILUL DE CE NU ATI PUS UN OM DE ANCREDERE SA VERIFICE TOT TIMPUL CE SE FACE CU BANI ?????????

    • don nelu, dar cand o sa inveti sa scrii si sa te exprimi corect in limba romana? faptul ca stai in olanda nu iti da dreptul sa maltratezi in halul asta limba materna…cred ca eu scriu mai bine in limba lui erasmus decat dumitale in limba lui eminescu…apropo, stii ce inseamna koninklijke netherlanden?

      • da ce va tot intereseaza cum vb lumea?altcva nu stiti sa scrieti castravetilor?lumea mai scrie prescurtat,fara cratime ca in fata pc_ului nu mai esti atent.castraveti ordinari ce sunteti

  2. cred ca ai fumat ceva :)) exprimarea ta lasa` de dorit :))

  3. nelu hai suceava | 18 septembrie 2013 at 22:21 | Răspunde

    nu stau eu muncesc fratilor si pintre timp mai scriu si eu pe fuga Nu stau sa fac calitate ci ami exprim pareri si nu mai comentati ,ca voi daca va antreb nici nu stiti cum va numiti HAI RAPID

  4. pacat ca l-am pierdut pe APETREI! cred ca MAGIUN va aduce un mijlocas in locul lui si nu vom suferi la mijloc! oare nu mai sunt mijlocasi buni in Suceava asta? oare ce jucator ( mijlocas) din Suceava indiferent in ce liga joaca ar merita sa fie luat la Rapid in locul lui Apetrei? daca stiti mijlocasi buni faceti o propunere si cine stie poate vor afla de ei antrenorii de la Rapid si vom descoperi un jucator foarte bun! Dutica mai e la Rapid?

  5. Lasa don nelu , fa bani acolo si lasa-l pe alcatraz sa critice greselile gramaticale , te doare pe tn in 14 de el dai 2 euro poate tace :)))

  6. Daca tot suntem la licenta alcatraz , unde iti sunt diacriticile , criticule??

  7. Tiganescu Vasile | 19 septembrie 2013 at 11:41 | Răspunde

    Bravo Rapid CFR tineti-o tot asa poate pina la urma vazind rezultatea va veni si publicul la stadion si organele locale si-or intoarce fata si sre voi caci trebuie si ei sa inteleaga ca nu puteti alerga cu burta goala

  8. acs bucovina radauti | 19 septembrie 2013 at 16:19 | Răspunde

    ACS BUCOVINA RADAUTI ureza un sincer LA MULTI ANI fostului capitan IONESI IULIAN cu ocazia zilei de nastere. felicitari pt debutul in liga2 si MULT NOROC.

  9. nelu hai suceava | 19 septembrie 2013 at 19:00 | Răspunde

    LA MULTI ANI JUCATORULUI IONESI SI SUCCES LA NOUA TA ECHIPA SANATATE SI MULT NOROC /////////////

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*