O nouă medalie de aur pentru Agache

Luptătorii de la Liceul cu Program Sportiv din Suceava s-au întors cu două medalii de la turneul final al Campionatului Național Individual pentru juniori 2. Adrian Agache a câștigat aurul, iar Teodor Chira s-a clasat pe locul al treilea la competiția desfășurată în localitatatea Ardud din județul Satu Mare.

La turneul final al Campionatului Național Individual pentru juniori 2 au participat nouă luptători pregătiți de Valerică Gherasim, Andrei Bolohan și Daniel Ciubotaru la Liceul cu Program Sportiv Suceava și Clubul Sportiv Municipal Suceava. Performerul delegației sucevene a fost Adrian Agache, sportivul de la LPS Suceava câștigând titlul de campion național la categoria 69 de kilograme. Suceava a fost reprezentată a doua oară pe podiumul de premiere de Cristian Teodor Chira, medaliat cu bronz la categoria 85 de kilograme. Mihai Căldăraru de la CSM Suceava și Ioan Moisei de la LPS Suceava au ocupat locul 5, la 69 respectiv 50 de kilograme. Ultimul a fost oprit din drumul către bronz de campionul balcanic de anul trecut.

„Chiar dacă nivelul a fost foarte ridicat, am reușit să obținem rezultate bune. Ne-am propus să câștigăm două medalii la acest turneu și ne-am îndeplinit obiectivul. Vreau să remarc faptul că Adrian Agache a ajuns la al patrulea titlu de campion, în vreme ce Teodor Chira va concura și anul viitor la juniori 2. Mulţumim conducerii LPS Suceava, Consiliului Local şi Consiliului Judeţean Suceava pentru sprijinul acordat”, a declarat antrenorul Valerică Gherasim, cel care îi pregătește pe Agache și Chira la Liceul cu Program Sportiv Suceava.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Un comentariu

  1. Domnul din fotografie a uitat să îmi mulțumească pentru tot sprijinul pe care i-l acord când nu sunt cu tractorul sau când nu sunt ocupat cu limbile și bârfa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Pentru copierea conţinutului contactaţi autorul!