Înfrângere stupidă

Cetatea aluneca pe toboganul retrogradarii dupa cea de-a cincea partida consecutiva fara victorie, 0-1 pe teren propriu cu FCM Bacau. Trupa lui Ghita Poenaru s-a impus in derbyul moldav al etapei a 13-a dupa o faza de cascadorii rasului, in care Bernard si-a introdus mingea in propria poarta.

Desi paseau pe gazonul Areniului cu sabia deasupra capului, elevii lui Ioan Radu au inceput prudent confruntarea de astazi cu bacauanii, primul sut pe spatiu portii oaspete venind abia in minutul 30, cand Apetri i-a incercat vigilenta goalkeeperului Manea cu o executie din marginea careului.

Veniti la Suceava cu gandul de a cuceri macar un punct, Spiridon si compania a replicat pe contraatac prin varful Ionut Radu, singurul care a incercat sa destabilizeze defensiva gazdelor, fara insa niciun rezultat pe tabela si cele doua echipe au ramas in sah la revenirea la cabine.

Ioan Radu muta primul la pauza. Negru intra in locul lui Halip si Cetatea impinge jocul in jumatatea adversa. Apetri rateaza primul deschiderea scorului, sutul decarului sucevean din lovitura libera intalnind plasa laterala. Prima ora de joc avea sa se incheie cu o ploaie de centrari in careul bacauan, dar executiile lui Bernard si Tomaz au ocolit tinta.

Dominarea sterila a gazdelor s-a intins pana in minutul 81, cand oaspetii trimit o diagonala in adancime, mingea ajunge la Bernard, iar ceea ce s-a dorit o simpla deviere in bratele lui Pascal devine o faza stupida de pe urma careia FCM Bacau avea sa inscrie unicul gol al meciului.

Minutele de final i-a gasit pe “alb-albastrii” atacand cu toate liniile. In zadar insa pentru a mai repara ceva pe tabela. Cetatea paraseste Areniul intr-un cor de huiduieli ale propriilor suporteri si coboara pe un alarmant loc 15 in clasament, la doua puncte sub linia rosie a retrogradarii.

Cetatea Suceava: Pascal – Feraru, Cososchi, Bernard, Halip (Negru ‘46) – Apetri, Homneac, Tomaz (Dicher ‘75), Semeghin – Azaharioaiei, Pălimaru. Antrenor: Ioan Radu.

FCM Bacau: Manea – Mihălăchioaie, Spiridon, Carnariu, Dobîrceanu (Vraciu ‘77) – Boboc, Cojocaru (Petrea ‘63), Taban, Adăscăliţei – I. Radu (Dutciuc ‘69), Tismănaru. Antrenor: Ghita Poenaru.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *