Încheie turul pe Areni

Sporting Suceava incheie turul de campionat pe teren propriu. In ultima aparitie oficiala din acest an, trupa antrenata de Ovidiu Murariu va primi vineri, cu incepere de la orele 14.00, pe stadionul Areni, vizita formatiei Aerostar Bacau, intr-un meci contand pentru etapa a 14-a din cadrul actualului sezon al Ligii a 3-a.

In ciuda incertitudinii financiare care planeaza asupra echipei, nesinguranta care a involburat apele si in cadrul lotului de jucatori, acestia neavand salariile platite pe ultima luna de zile, managerul Ciprian Anton ofera asigurari ca “alb-verzii” vor aborda in conditii normale jocul cu Aerostar. “Ultimele antrenamente le-am efectuat in efectiv complet si nu se pune problema sa nu organizam meciul de vineri. Trebuie sa achitam salariile jucatorilor pe ultima luna, dar in discutiile pe care le-am purtat la inceputul saptamanii, acestia au solicitat si plata drepturilor financiare pe lunile decembrie si ianuarie. Aceste lucrurile le vom clarifica insa in cursul saptamanii viitoare, cand vom trage linie si vom analiza ce a mers bine si ce nu la echipa in turul campionatului. Deocamdata, trebuie sa ne concentram pe acest ultim meci, pentru ca vrem sa incheiem anul cat mai sus in clasament”, a declarat Ciprian Anton.

La randul sau, antrenorul Ovidiu Murariu spera ca “alb-verzii” sa lase o impresie buna la ultima aparitie pe gazon din acest an. “Ne asteapta un meci greu, in compania unei echipe care se respecta si care a pus intotdeauna accentul pe promovarea jucatorilor tineri. Suntem intr-o lupta directa cu Aerostar pentru ocuparea locului 7, iar o victorie ne-ar mentine pe aceasta pozitie. Totul depinde insa de noi si de modul in care vom reusi sa ne motivam pentru acest ultim meci, intrucat pana la urma prima si ultima impresie conteaza”, a declarat Ovidiu Murariu, inaintea confruntarii cu “aviatorii” bacauani.

Pe langa Andronic, scos din circuit din cauza unei contuzii la genunchi, tehnicianul celor de la Sporting nu va putea miza in partida de vineri nici pe serviciile lui Dutciuc (foto), accidentat subit la antrenamente, in vreme ce mai tinerii Gasca si Strugariu sunt incerti. In plus, titularizarile lui Negru, Apetri si Liutec sunt puse sub semnul intrebarii, cei trei fiind pe picior de plecare din curtea “alb-verzilor” din cauza unor neintelegeri financiare cu conducerea clubului. Partida dintre Sporting si Aerostar va fi condusa de o brigada de arbitri formata din centralul Calin Sangeorzan, asistat la tuse de Mihai Ungur si Paul Tamas, toti trei din Bistrita.

Sporting Suceava va sta in ultima etapa a turului, dupa ce Acs Odorheiul Secuiesc s-a retras din campionat.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Încheie turul pe Areni"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*