Încep sezonul la Buzău

CSM Suceava debutează la acest sfârşit de săptămână în noul sezon al Diviziei A2 la volei masculin. În runda inagurală a campionatului, echipa pregatită de Victor Pancu va evolua sâmbătă, cu începere de la orele 11.00, pe terenul formaţiei Dacia Buzău.

Retrogradată în esalonul secund după ce în stagiunea precedentă a făcut figuraţie pe prima scenă a voleiului românesc, formaţia suceveană şi-a propus să înceapă cu dreptul noua ediţie de campionat, una în care şi-a fixat ca obiectiv calificarea în play-off.

“Vom avea o sarcină dificilă în acest sezon competiţional întrucât seria noastră este mai puternică decât cea de vest. Vom avea nişte deplasări extrem de lungi şi costisitoare, dar sper să ne descurcăm din punct de vedere financiar. Deşi ne-au plecat câţiva jucători în pauza de vară, au ramas destui tineri dornici de afirmare şi câţiva sportivi cu experienţă, la care se adaugă şi Ştefan Ştefurcă, care cred că va fi un câştig pentru noi. În aceste condiţii, obiectivul nostru pentru acest sezon este calificarea în turneul play-off”, a anunţat antrenorul Victor Pancu.

Înainte de startul meciurilor oficiale, echipa suceveană a disputat două amicale în compania prim-divizionarei VCM Piatra Neamţ, în faţa căreia a cedat în ambele întâlniri. De asemenea, “alb-albaştrii” au reuşit să efectueze în aceasta toamnă şi un cantonament de şase zile la Câmpulung Moldovenesc, unde tehnicianul Victor Pancu a pus accent pe pregătirea fizică a jucătorilor.

Odată cu retrogradarea în eşalonul secund, CSM Suceava a rămas fără aportul a patru jucători din lotul cu care a evoluat în sezonul trecut pe prima scenă, mai precis Bogdan Olteanu, transferat la prim-divizonara Dinamo Bucureşti, Andrei Bocancea care s-a întors la Piatra Neamţ, Liviu Râpeanu, care a ajuns la Universitatea Timişoara după expirarea împrumutului la Suceava, în vreme ce Ştefan Someşan s-a întors acasă, la Bistriţa.

În schimb, clubul sucevean a reuşit să-l achiziţioneze în această toamnă pe veteranul Ştefan Stefură, un jucător de 36 de ani, care în sezon trecut a evoluat la gruparea VCM Piatra Neamţ, cu care a terminat pe locul 7 în prima divizie. Astfel, antrenorul Victor Pancu va ataca noul sezon cu următorul lot de jucători: Andrei Sasu, Tudor Orăşanu, Andrei Giurcă, Sebastian Ursachi, Robert Petraru, Marius Gontariu, Ştefan Lupu, Cosmin Andone, Ştefan Ştefură, Alexandru Nistor şi Bogdan Maxim.

Programul primei etape:

Rapid Bucureşti – Videoclip Ploieşti
Dacia Buzău – CSM Suceava
Steaua III Bucureşti – Ştiinţa Bacău
CFR Bucureşti va sta în această rundă.

CSM Suceava va disputa primul meci în faţa propriilor suporteri, sâmbătă, 8 octombrie, când în sala Unirea va poposi formaţia Steaua III Bucureşti.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Încep sezonul la Buzău"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*