N-au gestionat bine finalul

Antrenorul Leonard Bibirig a declarat, ieri, dupa remiza cu “U” Transilvania Cluj, scor 25-25, ca Universitatea Suceava a controlat partida timp de 55 de minute, dar nu a stiut sa gestioneze secventele de final ale jocului.

Am inceput campionatul in compania unui adversar destul de dificil, echipa clujeana fiind una foarte omogena. In schimb, noi suntem un pic in reconstructie, dar odata cu trecerea timpului sunt sigur ca vor veni si rezultatele. Am controlat jocul timp de 55 de minute, dar nu am stiut sa gestionam finalul de partida. Cu mai multa atentie, puteam sa ne adjudecam cele doua puncte puse in joc. Vreau insa sa-mi felicit jucatorii pentru modul in care s-au daruit si pentru dorinta de a castiga”, a spus Leonard Bibirig.

Tehnicianul a precizat ca obiectivul formatiei sucevene pentru noul sezon este participarea in cupele europene. “Obiectivul nostru este sa realizam cel putin ce am reusit si anul trecut, adica sa prindem cupele europene, indiferent daca acest lucru se va intampla prin intermediul campionatului sau in Cupa Romaniei”, a mentionat Leonard Bibirig, la conferinta de presa de la finalul jocului.

La randul sau, celelalt antrenor al “studentilor”, Stelian Bursuc a declarat ca Universitatea a ratat sansa de a-si trece in cont prima victorie stagionala din cauza lipsei de experienta a handbalistilor suceveni, care au clacat pe final. “Asa cum m-am asteptat, am avut un meci foarte greu cu Univerisitatea Cluj, o echipa care a ramas cu nucleul de jucatori de acum doi ani în timp ce noi am pierdut câteva piese de baza si am întinerit lotul. Am condus pe întreaga durata a meciului cu exceptia ultimelor minute, iar acest lucru poate fi pus pe seama lipsei de experienta a tinerilor nostri jucatori. Au fost niste nesincornizari în jocul nostru plus o eliminare gratuita pe final care ne-a lasat în cinci jucatori de camp si a dat posibilitatea adversarului sa gaseasca mai usor brese în defensiva noastra. Trebuie sa trecem acum peste acest meci si sa ne gândim la deplasarea urmatoare”, a spus Stelian Bursuc pentru handbalvolei.ro.

De partea cealalta, antrenorul clujenilor, Constantin Stefan, a declarat ca echipa sa a obtinut un rezultat echitabil la Suceava, desi a recunoscut ca golul lui Burca din ultimele secunde a fost unul norocos. “Ne asteptam la un joc foarte dificil. Sa nu uitam ca, in editia trecuta de campionat, Suceava a castigat patru puncte din jocurile cu noi. Atunci adversarii nostri s-au impus pe final de joc, dar acum norocul ne-a suras noua si am inscris in ultimele secunde pentru un rezultat de egalitate, pe care il consideram ca si o victorie. Suntem insa abia la inceput de campionat, niciuna dintre echipe nu este la capacitate maxima, iar tracul debutului s-a resimtit in greselile copilaresti pe care le-au facut jucatorii ambelor tabere. Una peste alta, este un rezultat favorabil pentru noi si vreau sa-mi felicit jucatorii pentru modul in care au abordat aceasta partida. Asa cum am jucat in ultimul sfert de ora, este un rezultat echitabil”, a spus Constantin Stefan la conferinta de presa de la finalul meciului.

Tehnicianul a precizat ca a pregatit foarte bine intalnirea de la Suceava si a pus rezultatul pe seama jocului bun facut de clujeni in ultimul sfert de ora. “Stiam forta de joc, mobilizarea si motivatia pe care o au jucatorii suceveni. Ne-am pregatit destul de bine din punct de vedere tactic si am avut puterea sa nu cedam pana la finalul jocului, chiar daca am fost condusi si cu cinci goluri. In ultimele 15 minute, am avut o aparare foarte agresiva, am avut o repliere buna, nu am mai luat goluri pe contraatac si faza a doua, iar pe final am dat un gol norocos prin Burca, care ne-a adus un punct important in economia campionatului”, a mai spus Stefan.

Acesta a fost completat de cel mai bun marcator al echipei ardelene, Alin Bondar, care a apreciat ca norocul a fost de partea celor de la “U” Transilvania Cluj in jocul de sambata. “A fost un meci foarte greu. Gazdele au controlat în mare parte meciul, dar noi am continuat sa credem în sansa noastra si norocul ne-a surâs pe final, când am egalat. Cred ca era timpul ca sansa sa fie si de partea noastra, dupa ce în campionatul trecut ne-au învins la un singur gol, în ultimul minut. Cred ca am facut foarte bine faza de aparare si astfel am tinut aproape de echipa din Suceava. În plus, ne-am repliat foarte repede pentru ca stiam ca adversarii nu se descurca foarte bine pe atac pozitional, principalele lor arme fiind apararea si contraatacul”, a spus Alin Bondar pentru handbalvolei.ro.

Rezultatele primei etape, Clasamentul la zi si Programul etapei a II-a!

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "N-au gestionat bine finalul"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*